De-atâta presiune câtă a acumulat în inimă şI minte, Sorin Capiute, investigator sub acoperire la frontiera României, şi-a dorit într-o seară, în plină misiune de curăţire a vămilor de corupţi, să se detensioneze. În prăfuitul orăşel de la graniţă unde este trimis există, totuşi, un club deschis de-un "'talian”, nu cu origini romane, ci care s-a pricopsit la Roma. Atmosfera este plăcută, iar Sorin Capiute a găsit de cuviinţă că-i tocmai locul potrivit să o scoată în lume, de Ziua Îndrăgostiţilor, pe Dana, ajutor de locţiitor de şef de tură la frontieră. Capiute a muncit mult pentru cariera lui, zbătându-se să-şi facă ireproşabil treaba pe vremea când lucra la serviciul secret şI, astfel, să intre în graţiile şefilor. După ce şefii de-atunci s-au mai curăţat, poate chiar din pricini de protecţie a unor chestiuni de corupţie, Sorin a fost detaşat la structura de "acoperiţi” care trebuia să descopere şI să probeze tentaculele caracatiţei de la Vamă şI de la Poliţia de Frontieră. Iar treaba aceasta a cerut mare migală.
După ocheade îndelungi cu Dana, cea mai fâşneaţă lucrătoare din tură, o poveste de dragoste tulburătoare se cerea a fi depănată. Aşadar, iată-l pe Capiute, mai din datorie faţă de ţară, mai din cauza impulsului inimii, la masa din clubul "'talianului” ţinându-i în palmă mâna Danei, ca la ghicitoare. Fermecat din cale afară, Sorin şi-a făcut prea mult curaj, cu multe pahare. Declaraţia de dragoste a lovit-o drept în creştetul capului pe Dana: "Drrrraga mea, sunt of-of-ofiţer sub acoperirrre şI vă urmmăresc de când am venit aici orice mişşşcare. V-am filllmmat, v-am taxxat şI aşteaptă-te să vvă ridicee mascaţii. Io, te iubessc”. Fata s-a uitat în ochii lui, care, deşi tulburi, i-au arătat că spune adevărul şI instantaneu s-a ridicat de la masă şi-a fugit. Şi-aşa că de la ajutorul locţiitorului şefului de tură s-a dus vorba la toată tura şI apoi di