27 nov 2007
Daca ar trebui sa rescriu - dupa trei ani - textul acesta, n-as face decat un singur lucru: as pune "sfarsit" la inceput. Exista oameni pe de-a-ntregul inventati de media, clociti in incubatoarele presei; cand reflectoarele se vor stinge, vietile lor din celuloid vor mai palpai o vreme, ca luminile vaselor-fantoma in noptile intunecate. (L.M. 5 martie, 2011)
Odată ca niciodată, pe malul lacului Snagov, acolo unde soarele e plătit să nu apună, unde luna e angajată part-time la petrecerile cu focuri de artificii, într-o casă maaare cât un hangar de avioane, trăia singur-singurel un omuleţ simpatic, ca un pitic de grădină. În jurul lui totul era imens: zidurile căptuşite cu picturi pe care le admirai cu scara mobilă, treptele înalte de marmură, candelabrele, mobila masivă, statuile parcului în care - fără hartă - nu o dată s-a pierdut, rollsroyceurile planturoase, maybachurile ca nişte balene eşuate pe pajişte. Şi, pentru că între toate acestea mai lipsea un accesoriu monumental, omuleţul nostru şi-a achiziţionat într-o bună zi o soţie.
Chiar de atunci, în existenţa lor minunată, a intrat ca într-un ménage a trois, o cameră de luat vederi. Viaţa lor a devenit o carte deschisă, pe care o răsfoiau zilnic şi chiar de mai multe ori pe zi, în reluare, toţi cetăţenii Telerepublicii Buimace şi Extrovertite. Putea să-i vadă poporul discutând (mereu cu voce scăzută, parcă de teamă ca ecoul din imensul lor cămin să nu se întoarcă şi să-i lovească în creştet), tăcând mult, giugiulindu-se sobru, aventurându-se în excursii - cu popas de picnic - între living şi dormitor, sorbind cu înghiţituri mici multă şampanie. Mariajul lor era plin de bule, uneori îi zăreai cu greu, îndărătul acestei arteziene festive, cu bule.
Nu se ştia prea bine cu ce se ocupă mărunţelul fără portofel. Din când în când, pe bulevardul din faţa casei se înşirau personaje ten
