Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi-a sărbătorit cei 81 de ani, joi, alături de membrii organizaţiei de Bucureşti, fiind aplaudat şi ovaţionat la scenă deschisă de aproape 1.000 de social-democraţi veniţi la petrecerea organizată deMarian Vanghelie la un hotel de patru stele, potrivit Mediafax.
Alături de liderul PSD Bucureşti, Ion Iliescu a intrat în hotel la ora 17.00 fix, râzând, cu o atitudine jovială. De asemenea, fostul preşedinte a fost însoţit de un dispozitiv dublu de agenţi SPP, care au avut grijă, încă de la început, ca nimeni să nu ajungă în proximitatea sa.
Astfel, când "rockerul" Cristian Hrubaru s-a postat în faţa lui Ion Iliescu cu un pachet roşu, cadou din partea Cârcotaşilor, nu a apucat să spună bine despre ce e vorba pentru că a fost lipit de perete de către agenţi. Hrubaru a fost nevoit să rămână în urma lui Iliescu, privind cum acesta, însoţit de reporteri, fotoreporteri, cameramani şi invitaţi, se îndepărtează.
Fostul preşedinte a intrat apoi în direct la o emisiune TV în care fiul lui Liviu Vasilică, Florin, şi alţi doi interpreţi îmbrăcaţi în costum popular, au cântat melodia "Hai, hai, cu Mărioara". Iliescu s-a prins în horă alături de Florin Vasilică şi de Marian Vanghelie, la dans participând chiar şi un agent SPP, alături de câţiva invitaţi.
Lucrurile păreau că încep să scăpe de sub control, în jurul horei improvizate creându-se o busculadă din cauza cameramanilor, reporterilor şi fotoreporterilor care încercau să suprindă imagini şi comentarii. Dispozitivul de securitate şi-a făcut însă prompt datoria şi l-a condus pe Ion Iliescu într-o cameră alăturată.
După cinci minute, Iliescu s-a îndreptat spre sala de conferinţe, pentru a-şi lansa cartea "După 20 de ani". În drum, Iliescu le-a spus, succint, ziariştilor: "Mă simt aşa cum se vede. De fapt este primul an din noul deceniu".
Sala de conferi