Luna trecută, la scurt timp după ce tatăl său, Hosni Mubarak, a renunţat la putere, Gamal Mubarak a încercat să-şi pună capăt zilelor, scrie cotidianul algerian Echourouk, citat de Ria Novosti. Sursa: ReutersSursa: Al Arabiya
1 /.
Nu se cunoaşte data exactă a tentativei de sinucidere.
Gamal, care ar fi trebuit să preia puterea la Cairo, a băut otravă când a auzit că o parte din averea sa va fi confiscată. A fost găsit la timp, iar medicii au reuşit să-l salveze.
Potrivit publicaţiei alegeriene, fiul lui Mubarak ar fi avut milioane de dolari în conturi din băncile din Elveţia, Franţa, Irlanda şi Norvegia.
Hosni Moubarak, aflat la putere de trei decenii, a demisionat pe 11 februarie după 18 zile de proteste violente.
În aceeaşi zi, Elveţia a anunţat că îngheaţă pentru trei ani toate bunurile deţinute de clanul Mubarak.
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak se află în continuare în Egipt, a asigurat justiţia egipteană, dezminţind informaţiile potrivit cărora acesta s-ar afla în Arabia Saudită pentru a urma un tratament împotriva cancerului, scrie Agerpres, care citează AFP.