…am citit comentariul Alinei Mungiu Pippidi din Romania Libera si, la rastimpuri, m-am frecat la ochi : poate imi scapa mie ceva. Am citit mai apoi postarea lui Costi Rogozanu de pe Voxpublica, postare in care o aproba entuziast pe Alina, si m-am scarpinat, nedumerit, in crestet : poate mi-am pierdut eu uzul ratiunii.
Dar daca nu ? Mai intai, insa, haiedeti sa revedem impreuna pasajele :
„Principiile sunt uneori cel mai înalt mod de a gândi al oamenilor care nu obişnuiesc să gândească. Când n-ai idei, faci rost de câteva principii şi lucrurile merg de la sine”, [spune Plesu – n.m.] care răspunde într-adevăr nevoii autohtone de a rămâne mai creativ într-o relaţie şi cu Dumnezeu, şi cu dracu’. La înjurătura cu totul grobiană a lui Dinu Patriciu către Liiceanu un om fără imaginaţie i-ar fi scris două rânduri: „dragă Dinule, întrucât fără nici o sensibilitate m-ai umilit şi pe mine prin cel mai bun prieten al meu nu voi mai scrie în ziarul dumitale până nu vei prezenta cuvenitele scuze”. [spune Alina Mungiu- Pippidi]
La care mai completeaza Costi Rogozanu, pentru a limpezi eventualele nelamuriri : « Avem, spune AMP, un caz simplu. Pleşu a avut de ales între un prieten cu bani şi unul fără. Şi a ales.” [Sar peste comparatia cu divortul Irinel – Moni, din respect pentru toate partile implicate si ajung la finalul lui Costi:] « Cînd gîndeşti (deci n-ai principii, cum ar spune filozoful) e bine ca într-o situaţie grea să alegi totuşi ceva concret: bănuţul. Pînă la urmă şi judecătoarea şi-a făcut un calcul asemănător aceluia pe care l-a făcut Monica în urmă cu vreo 6 ani. Cînd dilemele etice sînt prea grele, alegi Dinu, alegi Irinel”.
Mi-a scapat ceva essential din aceasta argumentatie impletita precum un martisor dintr-un fir rosu (sa zicem Costi) si unul alb (sa zicem Alina)? Daca da, imi cer de pe acum scuze si astept lamuriri. Pana una, alta, ins
