Forţele guvernamentale au tras cu gaze lacrimogene asupra opozanţilor care au participat la Tripoli la „Vinerea Libertăţii“. Un vapor pe care se afla echivalentul a 117 milioane de euro în monedă libiană, bani destinaţi regimului Gaddafi, a fost interceptat în apele britanice.
Citeşte şi:
Gaddafi: „Libia va fi o flacără roşie"
Anunţul a fost făcut ieri de Ministerul britanic de Interne. Vaporul conţinea o cantitate importantă de dinari libieni, care fac obiectul unor sancţiuni ale Naţiunilor Unite. El a fost interceptat miercuri de nava britanică HMS Vigilant şi escortat în portul Harwich, din sud-estul Marii Britanii. Regimul lui Gaddafi are probleme cu banii, în condiţiile în care numeroase ţări europene au îngheţat activele libiene. Colonelul are însă nevoie mare de bani pentru „a-şi mitui" cetăţenii, dar şi pentru plata mercenarilor. Săptămâna trecută, apropiaţii săi au încercat să fure circa 1,8 milioane de dinari libieni de la o o tiparniţă din regiunea North East, din Marea Britanie.
Întăriri din Mali
Membri ai comunităţii tuarege din Mali susţin că un număr mare de tuaregi - între 2.000 şi 3.000 - au plecat în ultima săptămână pentru a-i veni în ajutor lui Muammar Gaddafi, relatează BBC. Un oficial din nordul ţării ar fi vorbit cu mai multe persoane care au plecat cu un convoi de 40 de vehicule. În prezent, acestea se află în sudul Algeriei şi se pregătesc să intre în Libia. „Au fost plătiţi cu circa 10.000 de dolari pentru a pleca şi am auzit că li s-a promis că vor primi 1.000 de dolari pentru fiecare zi de luptă", a mai precizat oficialul. Banii ar fi fost împărţiţi de ambasada Libiei în Mali. Jurnaliştii BBC au încercat să contacteze ambasada, dar li s-a spus că doar ambasadorul poate comenta informaţia, doar că acesta este bolnav. Nomazii tuaregi şi Gaddafi au mai colaborat şi în trecut. La începutul anilor '70, preşedint