Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boagiu devine Berceanu 2 al autostrăzilor: nu mai e gata Cernavodă-Medgidia în 2011

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 4 martie 2011 ·

Anca Boagiu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, începe să aibă din ce în ce mai multe trăsături comune cu predecesorul său, Radu Berceanu, dar şi cu alţi miniştri anteriori ai transporturilor, Ludovic Orban sau Gheorghe Dobre, care deşi au avut pe mână câte 2 miliarde de euro anual, doar au vorbit că vor face autostrăzi şi nu le-au făcut.

De la numirea în funcţie în septembrie 2010 şi până acum, Anca Boagiu a promis de mai multe ori, şi chiar şi în urmă cu o săptămână, că Autostrada Soarelui va fi gata până la sfârşitul anului.

Cu toate acestea, miercuri-seară a anunţat la Ştirile ProTv că ar putea rezilia contractul pentru tronsonul Cernavodă-Medgidia, încheiat cu compania franceză Colas, iar anul acesta se va ajunge la mare pe autostradă, dar pe "rute ocolitoare" între Cernavodă şi Medgidia.

"Nu mai acceptăm întârzieri. Dacă o firmă a câştigat un contract, trebuie să respecte termenul. Iar cei care întârzie să plătească despăgubiri statului român. Anul viitor în decembrie vor putea merge şi eu acasă pe autostradă", spunea foarte fermă Anca Boagiu pe 10 noiembrie 2010. Şi nu numai atunci, ci şi în ianuarie şi februarie 2011: "În ceea ce priveşte autostrada Cernavodă - Constanţa au existat mari probleme la exproprieri, însă la sfârşitul lunii martie toate terenurile vor fi în regulă, astfel că nu vor mai exista motive pentru ca lucrările să întârzie. Această autostradă poate fi dată în exploatare în 2011, se va putea circula pe ea însă doar pe o bandă pe fiecare sens de mers", spunea tot Anca Boagiu pe 14 februarie 2011.

Nimeni nu a solicitat un termen mai rapid de construire a acestei autostrăzi mult-aşteptate în România, ci dimpotrivă, noul ministru a dat un termen amânat cu şase luni faţă de "promisiunile", deşarte şi ele, ale fostului ministru al transporturilor Radu Berceanu. Termenul a fost însă fixat de ministrul Anca

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Rezultate BEC după centralizarea datelor de la 89% din secţiile de votare: Călin Georgescu – 23,14%, Marcel Ciolacu – 19,67%, Elena Lasconi – 17,87%

News.ro acum 18 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central au anunţat rezultatele parţiale din primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor din aproape 90% din secţiile de votare.

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum o ora
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu

Mediafax acum 35 minute
Am stat o dată de vorba cu dl. Georgescu, patru ore. Era o criză guvernamentală, sau una inventată cum îi plăcea domnului Băsescu. Şi toată lumea zicea că Georgescu îl va înlocui pe Boc. Că voia el să se bage în seamă, că alţii voiau să se bage în s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 8 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

REZULTATE REFERENDUM București. Peste 60% voturi „Da” la toate întrebările adresate, anunță AEP

HotNews acum o ora
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări adresate, potrivit rezultatelor provizorii, publicate în timp r

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum o ora
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 2 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie 2024. Săptămâna debutează cu multă agitație la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Relațiile parteneriale sunt provocatoare, dar nu este ceea ce pare. Ține-ți firea, detașează-te de acest segment și fii circumspect. Cineva din anturajul apropiat, un prieten sau o rudă, te poate ajuta să descifrezi, cât de cât, ițele foarte

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°