Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Fostul senator Ion Solcanu şi-a obţinut pensia de parlamentar în instanţă

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Ion Solcanu a câştigat procesul cu Casa Judeţeană de Pensii Iaşi. Tribunalul a decis ca ieşeanul să-şi primească pensia de parlamentar.

Instanţa a dispus anularea deciziei din august 2010 prin care i s-a recalculat pensia lui Ion Solcanu. Astfel, ieşeanul va putea beneficia din nou de pensia de parlamentar. Fostul senator a dat în judecată anul trecut Casa Judeţeană de Pensii (CJP). Solcanu a a cerut judecătorilor să anuleze deciziea prin care i s-a recalculat pensia în baza Legii 119/2010.

„Pensia specială de care am beneficiat, aflată în plată la data apariţiei noului act normativ, constituie un drept câştigat, care nu poate fi recalculat în baza noii legi, întrucât această operaţiune echivalează cu nesocotirea principiului neretroactivităţii legii. Prin recalcularea pensiei de serviciu îmi este încălcat dreptul de proprietate. Recalcularea pensiei speciale, cu consecinţa reducerii acesteia, echivalează practic cu o expropriere", a precizat Ion Solcanu, în plângerea adresată instanţei.

Citiţi şi:

Peste 500 de bugetari ieşeni au protestat împotriva Codului Muncii. Au strigat: „Nu sclavie la locul de muncă!" UPDATE (FOTO şi VIDEO)

În anul 2006 a fost adoptat un act normativ prin care se stabilea că parlamentarii puteau opta între pensia de serviciu şi cea calculată potrivit Legii 19/ 2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

În baza legii 19 Ion Solcanu avea dreptul la 2.853 de lei, iar pensia specială de parlamentar ajungea la 5.663 de lei.În întâmpinarea depusă la instanţă CJP preciza că nu există temei legal de anulare a deciziei.

Fostul parlamentar Traian Dobre a dat şi el în judecată CJP, iar Tribunalul Iaşi a amânat pronunţarea în cazul lui pe 9 martie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 5 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°