Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a respins joi toate ofertele băncilor pentru obligaţiunile de tip benchmark cu maturitate la 3 ani, considerându-le la un nivel neacceptabil al randamentului, potrivit datelor băncii centrale. Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 600 milioane lei (142,4 milioane euro). Băncile au depus cereri de cumpărare de peste 794,6 milioane lei.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să atragă 3,9 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat în luna martie, în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice, potrivit datelor ministerului.
Astfel, ministerul va organiza trei licitaţii pentru certificate de trezorerie cu discount în martie, două cu maturitate la un an şi una cu maturitate la 6 luni. Una dintre emisiunile de certificate de trezorerie la 12 luni are o valoare programată de 1 miliard de lei, iar cealaltă are o valoare programată de 600 milioane lei. Emisiunea de certificate de trezorerie la 182 de zile are o valoare programată de 1 miliard de lei.
De asemenea, Finanţele vor mai redeschide două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la 5 ani şi la 10 ani. Obligaţiunile la 5 ani au o valoare de 400 milioane lei, iar cele la 10 ani au o valoare programată de 300 milioane lei. MFP a anunţat pentru primul trimestru al acestui an majorarea volumului indicativ al emisiunilor de titluri de stat de pe piaţa internă de la 13-15 miliarde lei la 15-17 miliarde lei.
Ministerul Finanţelor Publice a atras circa 41,038 miliarde lei pe parcursul lui 2010. În 2009, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2008.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a respins joi toate ofertele băncilor pentru obligaţiunile de tip benchmark cu maturitate la 3 ani, considerându-le la un nivel neacceptabil