Corpul alegorizat, ritualizat, emblematizat este, în ordinea figurativului, precum prisma care relevă, în ordinea luminii, toate culorile. Schimbările thanatice din evoluția corporală nu pot scăpa mitului, devin un traseu inițiatic, o aventură controlată prin poveste, prin stații narative. Este cazul celei de a patra expoziții personale a pictoriței Angelica Alexa (147 – Galeria Orizont, 23 februarie-10 martie), reprezentantă a generației 1996, adică prima absolvență bucureșteană după 1990. Temporalitatea este întotdeauna trăită corporal, îmbrăcată de vălul nostalgiei, al așteptării, al epuizării și al dorințelor. Între sinele adînc și destinul în lume al eului se așază trupul, ca o sofisticată membrană aptă să capteze ropotul schimbărilor și, mai ales, al Marii Treceri. „Omul este un ireversibil în carne și oase! Omul e un ireversibil încarnat: toată «ființa» lui consistă în a deveni (adică a fi, nefiind încă) și, mai mult decît atît, el devine (ad-vine, sur-vine, sub-vine), dar nu revine niciodată“, exclamă filozoful Vladimir Jankélévitch (La Mort, 1977). Saltul cel mai tulburător al destinului este, indiscutabil, pragul lumii de dincolo. Prin releul schemei corporale, pictorița Angelica Alexa și-a trăit lunile de doliu după dubla pierdere a părinților. Pentru seria celor 147 de zile de meditație figurală, corpor(e)alitatea înseamnă pentru artistă metamorfoză, mit, alegorie sacră, dublată de autentic personal. Pragul thanatic al corpului nu poate scăpa simbolurilor angelice. Alexa alege, complementar, simbolistica și morfologia aripii pentru a declina prezența umanului între „cele văzute și cele nevăzute“. Din scheme corporale izometrice, precum cele de bocitoare bizantine, închipuie cîte un fascicul de pene care se distribuie de-o parte și de alta a axului uman siluetat ca aură-sarcofag. Aripa este, pentru pictoriță, semnul trecerii și recuzita destinului p