Lumea românească detestă, de multă vreme, importanţa detaliului necesar; a amănuntului benefic. Detaliul, în muncă, în viaţă, în familie, în societate, contează la fel de mult ca şi întregul. În orice domeniu de activitate, detaliul întregeşte, înnobilează şi închide o activitate, un lucru, un obiect, un gest; gestul în sine fiind un amănunt care defineşte o reacţie, o atitudine, o părere. E adevărat, pentru cine mai apreciază astăzi detaliul. Detaliul asupra căruia te opreşti într-o conversaţie; amănuntul, aparent insignifiant, care înlocuieşte un cuvânt, poate o frază; iar uneori, chiar o viaţă întreagă. Să ne amintim ce înseamnă detaliul din platformele electorale pentru anticipate, de pildă?! Mai exact, câte partide au cultivat sau au atras atenţia asupra importanţei amănuntului şi câte l-au eludat? Nu mai vorbim de numărul celor care au căzut în propria "cursă"... electorală cu sloganuri de genul "Primenirea totală! Dreptate şi Fericire!" etc., etc., ignorând cu bună ştiinţă tocmai respectarea amănuntului esenţial în concretizarea programelor asumate. Ne întrebăm de ce nu respectăm, noi, ca naţie, detaliul? De ce nu putem să ducem, până la capăt, ceea ce ne propunem? Ce piedici ni se pun, în efortul nostru de a fi corecţi cu noi înşine şi cu ceilalţi - partenerii "construcţiei" în care ne angajăm? Să fie de vină legislaţia noastră, cu toate limitele şi bâjbâielile ei?! Sau contextul geografic şi istoric?! Să fi deturnat comunismul interesul pentru lucrurile bine făcute, în toată complexitatea privirii asupra întregului, aşa cum marile personalităţi ale istoriei şi culturii noastre, începând din prima jumătate a secolulul al XIX-lea s-au străduit să ne-o imprime?! Fiindcă am avut personalităţi compleşitoare, de tipul marelui Nicolae Iorga, despre care s-a afirmat, pe bună dreptate, că a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, "rolul