Mare succes de casa in Franta natala, filmul "Oameni si zei" al lui Xavier Beauvois – omagiu adus calugarilor catolici ucisi, se pare, de extremisti algerieni in 1996 - e interesant pentru povestea care, in ciuda inexistentei unei anchete finite, lumineaza procesul acceptarii ideii mortii.
Filmul a fost distins anul trecut cu Marele Premiu al Juriului la Cannes, a reprezentat Franta in cursa pentru Oscarul acordat celui mai bun film vorbit in alta limba decat engleza, iar la Premiile Cesar a fost recompensat la categoriile cel mai bun film, actor in rol secundar (Michael Lonsdale) si imagine (Caroline Champetier).
Ideea filmului a venit - asa cum a povestit scenaristul Etienne Comar pentru HotNews.ro la Cannes -, in 2006 cand, la 10 ani de la eveniment, a existat in Franta un val de carti si de articole despre rapirea si asasinarea celor sase calugari cistercieni de la manastirea Tibhirine, din nordul Algeriei.
Pentru ca ancheta era (si e) inca in curs, nu se dovedise ca membrii gruparii extremiste care i-au rapit pe calugari i-au si asasinat. Exista chiar ipoteza ca ei ar fi putut fi tinta unui raid aerian al armatei algeriene.
De altfel, filmul contine cateva referiri la faptul ca, refuzand sa-si paraseasca manastirea, desi erau in pericol din momentul in care 12 muncitori croati au fost ucisi in vecinatate, calugarii francezi au fost priviti cu tot mai mult dispret si de catre armata (pentru ca au dat ajutor medical extremistilor), fiind supusi intimidarii.
„Oameni si zei”/”Des hommes et des dieux” recreeaza simplu ultimii trei ani din viata calugarilor, concentrandu-se pe viata lor de zi cu zi, care depindea mult de satul vecin (si, mai ales, invers).
Din imaginea calugarilor care sapa gradina, dau consultatii medicale localnicilor sau fac miere pe care o vand la piata, decizia de a nu parasi man