Fie te îngrozești de cruzimile inutile întîlnite la tot pasul, fie te minunezi de perfecțiunea cu care fiecare piesă funcționează în marele angrenaj. Fie schimbi programul!

De cîteva zile circulă pe internet o fotografie cu o furnică prăbușită pe o frunză, din capul căreia se ridică, într-un macabru triumf, o ciupercă. Povestea nu e de azi de ieri: e veche de cel putin 48 de milioane de ani: anul trecut, un articol descoperea urmele fosile ale unor astfel de scene.

Specii, care reusesc să controloeze creierul unor organisme superioare, sînt cunoscute de multă vreme – filme cu scenariul de față circulau de cîțiva ani.

•

Acest tip de parazitism este extrem de răspîndit și nu știi dacă să admiri ingeniozitatea cuceritorului sau să compătimesti cumplitul sfîrsit al gazdei…

Paianjenul înțepat de viespie, care în ultima sa noapte pe pămînt, construieste un cocon în care este depusă larva cotropitorului, pentru ca odata construcția de mătase terminată, să-și primească lovitura fatală.

Sau gîndacul infestat cu un vierme, al cărui ciclu de viață cere parcursul prin stomacul unei păsări; iar ca urmare, micul hexaped este obligat obligat să-si chircească carapacea oferindu-si corpul primei zburătoare în trecere.

Sau – o varianta a aceleiași teme – o furnică în mod normal neinclusă în dieta păsărilor, dar care odată infectată îsi schimbă culoarea într-un rosu apetisant, semănînd acum cu fructele de pădure; pentru că astfel, viermele biruitor, îsi fortează intrarea în stomacul păsării în care se poate replica.

Sau gîndacul încă viu folosit drep hrană, scenă care îl îngrozea pe Darwin, pentru că nu putea crede că ‘un Dumnezeu binevoitor si omnipotent a creat viespiile parazite cu intentia ca ele să se hrănească din corpurile vii ale omizilor’

•

Dar să revenim la ciupercile noastre! Pentru că minuția cu care se desfăsoară într