Cu aproape 200 de suspecţi reţinuţi, procurorii anticorupţie au înfundat, la propriu, Arestul Inspectoratului General al Poliţiei. Asta numai din descinderile efectuate în câteva vămi şi puncte de trecere a frontierei, mai puţin de un sfert din numărul total.
Până acum au fost ocolite oraşele mari. Şi, totuşi, nu va rămâne nici o vamă neverificată, spunea însuşi preşedintele cu o săptămână în urmă.
Între timp, aşa cum era de aşteptat, cei "loviţi" au început să facă declaraţii ale căror efect respectă principiul dominoului. În consecinţă, anchetele se extind, dar şi urcă pe scara ierarhiei. Marea temere este că acestea se vor opri la un anumit nivel, în ciuda multor declaraţii care converg spre nume sus-puse. Însă la fel de mare este şi temerea că, dată fiind anvergura fenomenului, resursele umane şi logistica DNA vor fi depăşite. Cert este că descinderile s-au oprit - e drept că şi factorul surprizei s-a diluat.
Ca urmare, şi anchetele ar putea "şchiopăta" în rechizitoriile trimise instanţelor, ceea ce ar prefigura un eşec mai mult decât dezamăgitor. Deja există semne că mai vechi cazuri de luare de mită se bâlbâie în instanţe, dată fiind procedura judiciară extrem de greoaie de la noi, prea multele chichiţe din legislaţie şi supraîncărcarea magistraţilor cu procese şi dosare. Este cazul unei acţiuni pornite în 2006 contra 15 vameşi din Prahova şi a uneia împotriva a 21 de persoane de la Vama Otopeni trimise în justiţie în 2007, toţi pentru fapte de corupţie. Ambele acţiuni judiciare date ca exemplu sunt şi acum la început, adică "pe fond".
Spectacolul operaţiunii antişpagă a fost apreciat la Bruxelles şi în alte capitale europene, de unde însă ecoul s-a întors cerând finalizarea ei, adică decizii definitive ale instanţelor, de condamnare sau achitare a inculpaţilor. Solicitarea europenilor este perfect justificată, pentr