Două penaltyuri clare i s-au refuzat în prima repriză Galatei, care a avut şi o bară printre alte ratări imense contra echipei lui Cernat Hagi e condamnat. Şi arbitrii turci sînt împotriva lui, iar Galatasaray nu reuşeşte să treacă şi peste acest obstacol. Nu mai poate să învingă, în cel mai slab sezon din istoria clubului. Încă un 0-0 şi cu Karabuk, al doilea în trei zile, după egalul cu Gaziantep din Cupa Turciei. E prima oară cînd roş-galbenii pierd puncte acasă în campionat pe noua arenă, Turk Telekom.
Ieri, suporterii furioşi au afişat în primele minute o pancartă pe care scria "Demisia e un efort prea mare" şi au fluturat batiste albe, mai ales împotriva preşedintelui Adnan Polat.
Ochelari de cal
Pe teren, Cim Bom a accelerat din start, dar arbitrul Ilker Meral a avut ochelari de cal şi n-a văzut două penaltyuri clarisime: în minutul 2, Kazim şi-a depăşit adversarul direct în careu, fiind agăţat. Nu s-a dat nimic, spre disperarea lui Hagi. Un sfert de oră mai tîrziu, Baros a deviat mingea pe lîngă un fundaş al oaspeţilor; bodycheck, cehul a zburat după contactul dur. 11 metri! Nu şi pentru Ilker. Pe margine, Hagi protesta, urlînd la al 4-lea oficial. Zadarnic. A mai venit şi bara lui Baros din 5 metri...
Apoi, imediat după pauză, Kazim şi Yekta au ratat şi ei din poziţii clare. Mingea a refuzat să intre în plasă şi scenariul cu Gaziantep s-a repetat. Jucătorii lui Hagi şi-au pierdut răbdarea, au intrat în panică, iar golul salvării n-a venit nici de la Bogdan Stancu, pierdut complet în spaţiu. A fost înlocuit, însă tot fără rezultat. Nici Pino n-a marcat.
În minutul 75, Galata avea 65 la sută posesia mingii. Degeaba. Pe tabelă, nu s-a modificat nimic. Situaţia e critică.
"Am eşuat, dar există o soluţie pe care o vom găsi împreună. Trăim o situaţie extrem de dificilă. Jucătorii vor să fac