Retezatul face parte dintr-o zona intinsa de munti inalti, unde vifornitele iernii troienesc cantitati uriase de zapada.
Distantele mari dintre cabane, lipsa amenajarilor pentru sporturile de iarna fac muntele putin accesibil amatorilor neantrenati. Mai ales dupa ce lasi in urma padurea, urcand in golul alpin, gradul de dificultate creste. Chiar pentru un alpinist experimentat, echiparea ca la carte, pregatirea fizica si tehnica corespunzatoare sunt cerinte strict obligatorii, altfel esti expus in orice moment pericolelor. Dar privelistea ce se deschide dupa cele patru ore de urcus iti ofera o lume de basm. Varfurile Peleaga, Papusa, Bucura, acoperite de zapada, stralucind orbitor in soare, au dus faima Retezatului ca un masiv nespus de frumos pe timp de iarna. Cu o conditie: sa ai vreme buna si genunchi antrenati. Desi ma consider un alpinist incercat, mi-a fost dat ca la peste 2200 metri altitudine vantul care s-a starnit din senin in cateva minute sa transforme totul in infern. Era ora pranzului. Viscolul, ceata, frigul au cuprins totul. Rafalele bateau cu putere, iar pacla, foarte deasa, nu-ti mai permitea orientarea. Ca sa te mai poti salva, prima conditie era sa nu intri in panica, iar a doua, sa evaluezi corect situatia, pentru a lupta impotriva naturii dezlantuite. Si, bineinteles, sa supravietuiesti. Din fericire, eu nu eram singur. Aveam alaturi coechipieri de nadejde: doi caini. Primele masuri luate la repezeala au fost legarea schiurilor de rucsac si punerea animalelor in lese. Desi toti trei eram familiarizati cu traseul, sus, pe podis, vijelia se transformase intr-un veritabil ciclon, care desradacina copacii si stancile. Pierdusem orice punct de orientare, cei care m-au scos din impas au fost cainii. Cu simtul lor de orientare foarte dezvoltat, au inceput sa ma traga, obligandu-ma sa-i urmez. Singura legatura cu ei era lesa. La un moment da
