Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI ne avertizează că preţurile alimentelor vor rămâne ridicate

Publicat in Curierul, sâmbătă 5 martie 2011 ·

Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că preţurile alimentelor s-ar putea menţine mai mult timp la niveluri ridicate record, deoarece agricultorii au nevoie de câţiva ani pentru a majora producţia îndeajuns pentru a acoperi cererea în urcare, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax. Veniturile în creştere din statele în curs de dezvoltare au încurajat creşterea cererii pentru produse din carne şi lapte, ceea ce a dus la majorarea necesarului de cereale pentru hrănirea animalelor şi de teren pentru păşunat.

Totodată, creşterea cererii pentru biocombustibili şi condiţiile meteo nefavorabile agriculturii au limitat oferta de alimente. "Creşterea ofertei ar putea răspunde preţurilor ridicate, aşa cum s-a întâmplat în deceniile anterioare, reducând presiunile de pe pieţele de alimente, însă pentru aceasta va fi nevoie de timp, de o perioadă care se va măsura în ani, nu luni", notează analiştii FMI.

Indicele preţurilor alimentelor la nivel global a urcat la un nivel record în februarie

Indicele preţurilor alimentelor la nivel global, calculat de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a ONU, a urcat la un nivel record în februarie, în condiţiile în care toate componentele referitoare la alimente, cu excepţia celei pentru zahăr, au crescut. Scumpirea alimentelor şi corupţia autorităţilor au provocat tensiuni sociale şi politice în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

FMI avertizează că preţurile ridicate vor avea efecte negative mai mari în statele în curs de dezvoltare, unde populaţia alocă o parte mai mare din venituri pentru procurarea alimentelor. "Există riscul ca actuala creştere a preţurilor să persiste mai mult decât în perioada 2007-2008. În actuala ecuaţie sunt implicate mai multe materii prime, ceea ce înseamnă că va fi necesar mai mult timp pentru refacerea stocurilor la niveluri considerate sigure", a afirmat Luke M

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim în această seară. Ora la care va ajunge la Catedrala Patriarhală

HotNews acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aero

Fostul internaţional croat Nikola Pokrivac a murit într-un accident rutier. El avea 39 de ani

News.ro acum o ora
Federaţia Croată de Fotbal a anunţat decesul fostului mijlocaş Nikola Pokrivac, la doar 39 de ani. Fostul internaţional (15 selecţii) a murit într-un accident rutier în nordul Croaţiei. El a jucat pentru AS Monaco în sezonul 2008-2009, având 32 de a

Activistă rusă în vârstă de 19 ani, condamnată la aproape 3 ani de închisoare după ce a protestat faţă de războiul din Ucraina

HotNews acum 24 minute
Un tribunal din Rusia a condamnat-o la aproape 3 ani de închisoare pe Daria Kozyreva, o tânără activistă în vârstă de 19 ani, care a folosit poezii din secolul al XIX-lea şi graffiti pentru a protesta față de războiul din Ucraina, relatează News.ro,

SUA anunță că își reduc la jumătate prezența militară în Siria. Trump: „Nu este lupta noastră”

HotNews acum 2 ore
Departamentul american al Apărării a anunțat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, din cei aproximativ 2.000 desfășurați în prezent acolo pentru a lupta împotriva jihadiștilor, relatează AFP. Statele Unite au o prezență milita

Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

Press Alert acum o ora
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinătății și zi de mare bucurie, căci ea semnifică biruința Mântuitorului asupra morții, îndumnezeirea naturii omenești și speranța vieții veșnice prin transcenderea morții, de-a lungul secolelor,

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Cum va fi vremea în Sâmbăta Mare şi de Înviere. Unde plouă de Paşte

Adevarul acum 39 minute
Temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în Sâmbăta Mare şi Paşte în toată ţara, dar şi ploi torenţiale în mai multe localităţi din Oltenia, vestul Munteniei şi Transilvania.

Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase urări și felicitări de „Paște fericit” pentru familie, generate de Chat GPT

HotNews acum 15 minute
Paștele reprezintă o sărbătoare a credinței, iubirii și fericirii, petrecută alături de familie și cei dragi. Sărbătoarea reprezintă un prilej perfect pentru a transmite prietenilor, familiei sau colegilor mesaje și urări de Paște, cele mai calde, s

Papa Francisc, încă în convalescenţă, nu a asistat la procesiunea anuală din Vinerea Mare de la Roma

News.ro acum 9 ore
Papa Francisc, care încă se recuperează după o dublă pneumonie, nu a participat vineri, pentru al treilea an la rând, la procesiunea anuală de la Colosseumul din Roma unde au venit mii de credincioşi catolici, relatează Reuters Suveranul pontif în v

Un tunisian arestat în Italia, suspectat de pregătirea unui atac al Statului Islamic

HotNews acum o ora
Poliția italiană anti-terorism a anunțat vineri că a arestat un cetățean tunisian suspectat de legături cu gruparea Stat Islamic, care, potrivit autorităților de la Roma, a plănuit un atac în Italia, relatează Agerpres, citând AFP. Bărbatul, care lo

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°