Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greii PDL au câştigat bătălia pentru statut

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 5 martie 2011 · ·

ÎNFRÂNGERE. Lupta de la Congresul PDL dintre reformatori şi talibani s-a încheiat cu victoria celor din urmă. Noul statut PDL a fost adoptat în varianta propusă de veteranii partidului. Cei trei reformatori Cristian Preda, Monica Macovei şi Sever Voinescu au votat împotriva acestuia. S-au înregistrat, de asemenea, şapte abţineri, astfel optând, printre alţii, Valeriu Tabără şi Teodor Paleologu. Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al PDL a aprobat, sâmbătă, cu unanimitate de voturi, convocarea Convenţiei Naţionale pentru zilele de 14-15 mai.

Membrii CNC au mandatat, de asemenea, cu patru abţineri, Colegiul Director Naţional să acorde individual, la solicitarea celor care vor candida la funcţia de preşedinte al PDL, o derogare de la condiţia de vechime (cinci ani) prevăzută în statut.

Criteriile de integritate au fost eliminate din statutul partidului, astfel că pedeliştii care sunt trimişi în judecată nu vor mai fi suspendaţi de drept.

Colegiul Director al PDL a dezbătut, vineri după-amiază, introducerea în statutul partidului a unor criterii de integritate pentru membri, precum şi propunerea ca cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general să fie aleşi prin vot uninominal, la fel ca şi vicepreşedinţii.

O modificare propusă la statut este ca membrii care doresc să promoveze o moţiune pentru obţinerea conducerii partidului să depună proiectul cu cel puţin 30 de zile înainte, faţă de 40 de zile, cum este în prezent, însoţit de numele liderului şi semnăturile a 35 de membri care formează grupul de promovare.

Liderul moţiunii care obţine majoritatea voturilor valabil exprimate din turul 1 sau 2, va deveni preşedinte al partidului, iar cei 35 de semnatari vor deveni membri ai CNC. În textul actual al statutului se prevede că din cei 35 semnatari, primii 4 vor deveni prim-vicepreşedinţi ai partidului, iar al cincilea va fi secretar ge

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 47 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 31 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 59 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum 35 minute
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 4 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°