Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seals şi Crăciun nu joacă în meciul CSU Sibiu – CSU Cuadripol Braşov

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 martie 2011 ·

Cei doi jucători sunt accidentaţi şi vor fi menajaţi în meciul de sâmbătă de la ora 18.00, din Sala Transilvania.

Directorul sportiv al lui Csu Sibiu, Horaţiu Floca, a anunţat că doi din cei mai buni jucători ai echipei vor privi probabil din tribună meciul de azi de la Sala Transilvania.

„Din păcate LeVar Seals nu s-a antrenat deloc săptămâna aceasta, iar Crăciun este în continuare indisponibil. Pentru noi urmează o serie de meciuri de care depinde intrarea noastră în play-off. Crăciun nu va juca în partida cu Braşovul mai mult ca sigur. El face recuperare şi va mai trece ceva timp până îşi va reveni complet” a spus Floca. Americanul Seals a spus şi el că îşi doreşte foarte mult ca CSU Sibiu să prindă play-off-ul în acest sezon.

„Nu vreau să intru în istoria Sibiului ca făcând parte din echipa ce nu a ajuns în play-off. Noi ne pregătim să jucăm cât mai bine. Nu cred că s-a schimbat ceva după plecarea lui Prakuraitis, în sensul că noi ne vedem de treabă şi ne antrenăm ca să jucăm cât mai bine. La Mediaş cred că am jucat mai bine decât în precedentele partide. Nu ştiu dacă voi juca cu Braşovul” a punctat LeVar Seals.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 28 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°