Umoristul este „mângâiat” cu o lovitură la ficat de către Cătălin Moroşanu Ipostază. Radu Pietreanu împreună cu luptătorul de K1 Freddy Kemayo Pietreanu ridică piciorul pentru a-l lovi pe luptătorul K1 Radu Pietreanu a ţinut să aibă parte de adrenalină, aşa că "s-a dat" la greii din K1, atât din România, cât şi din afară. Primul pe listă a fost Cătălin Moroşanu. În şort, cu mănuşi în mâini şi apărători, Pietreanu a încercat să-l facă KO pe luptătorul K1, însă în fotografia în care apar amândoi umoristul are o faţă cam "şifonată".
Parcă nu s-ar simţi bine. Următorul pe lista lui Radu a fost celebrul luptător Freddy Kemayo, care i-a mutat un pic falca şi zâmbetul lui "Costel", după cum se vede în poză. De la Kemayo, Pietreanu a ajuns la Vasile Popovici, care are peste doi metri, luptătorul lăsându-l pe umorist să dea frumos în poză în timp ce-l atingea cu mănuşa. Pentru că, în cazul unei lupte pe bune, cineva ar fi avut nevoie de multe zile de îngrijiri medicale. Iar cu Sebastian Ciobanu, un alt participant la competiţiile de K1, Radu Pietreanu a exersat ridicatul piciorului în poziţia de lovire. Într-una dintre pozele pe care umoristul le-a postat pe Facebook este surprinsă scena în care Pietreanu este cu cotul pe gâtul luptătorului, iar Ciobanu cu pumnul în capul lui. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, Pietreanu şi luptătorii făcând acest lucru pentru a se distra.
Foto Facebook
Umoristul este „mângâiat” cu o lovitură la ficat de către Cătălin Moroşanu Ipostază. Radu Pietreanu împreună cu luptătorul de K1 Freddy Kemayo Pietreanu ridică piciorul pentru a-l lovi pe luptătorul K1 Radu Pietreanu a ţinut să aibă parte de adrenalină, aşa că "s-a dat" la greii din K1, atât din România, cât şi din afară. Primul pe listă a fost Cătălin Moroşanu. În şort, cu mănuşi în mâini şi apărători, Pietreanu a încercat să-l facă KO pe luptătorul K1, însă în fotogr