Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatăl lui Teo Trandafir: "Sunt foarte îngrijorat de tăcerea de la Viena! Tremur de frică şi nu-mi mai găsesc liniştea !"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 martie 2011 ·

Doctorul Ion Uţă, tatăl cunoscutei vedete de televiziune, ne-a mărturisit că, de câteva zile, nu-şi mai poate găsi liniştea şi echilibrul de care are atâta nevoie în aceste momente de cumpănă pentru fiica sa.

„Ştiu perfect ce înseamnă boala lui Teo, ştiu că este gravă, ştiu că este tratabilă, ştiu tot ce trebuie, că doar sunt medic. Având această meserie, am analizat, din toate punctele de vedere, cum stă situaţia şi spun clar că sunt şanse foarte mari ca efectele bolii să fie înlăturate. De un lucru însă sunt sigur: Teo nu va mai fi cea de dinainte, pentru că pancreatita de care suferă a lăsat urme şi de acum încolo va trebui să urmeze un regim strict, nu numai alimentar, dar şi de activitate. Va avea mare, mare, nevoie de linişte şi de odihnă. Sincer, eu îmi cunosc fata şi mă tem că o vom convige cu greu să stea locului, să se menajeze. Teo, dacă se simte şi numai puţin în putere, spune că i-a trecut şi se apucă de treabă pentru aşa este ea: foarte puternică şi decisă", ne-a declarat dr. Uţă.

Pe de altă parte tatăl lui Teo spune că tot timpul este cu ochii pe programele de ştiri de la televizor şi citeşte aproape toate cotidianele în speranţa că va afla noutăţi despre starea fiicei sale pentru că dinspre Viena are parte doar de o tăcere apăsătoare.

„Ca medic am analizat problema şi ştiu ce va urma. Ca tată, tremur de frică şi nu-mi mai găsesc liniştea la gândul că fata mea este departe, într-o situaţie critică", ne-a mai mărturisit tatăl vedetei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 29 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 14 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 49 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 29 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°