Acum, când se strânge laţul tot mai mult în jurul lui Muammar Kadhafi (al cărui nume se scrie în mai multe variante, toate fiind corecte!), puţini sunt cei care evocă şi excentricităţile ce au marcat întreaga lui carieră şi care, în mod deloc curios, au fost trecute cu vederea de numeroşi omologi de-ai săi ce l-au avut interlocutor şi oaspete de onoare în lunga lui „domnie". Observaţie cu atât mai îndreptăţită cu cât, în aceste zile, se evocă ideea unei posibile intervenţii militare străine împotriva lui Kadhafi, uitând, sau ignorând inconştient, ce s-a întâmplat în cazuri similare din trecut, cum ar fi cel irakian. Fără să trecem în revistă cronologic sau în mod exhaustiv zgubilitismele lui, vom aminti câteva dintre ele pentru a sublinia că am avut de-a face, de la bun început, cu un personaj ce a făcut parte din acea categorie inventariată cu acribie de Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchwick în celebra lor carte „Aceşti bolnavi care ne guvernează" , publicată în româneşte, după 1980, în revista „LUMEA" şi, ulterior, şi în volum. În al doilea rând, inventariind aceste „kadhafisme" vrem să demonstrăm cât de puţin a contat şi contează moralitatea în politica internaţională când este vorba de interese economice uriaşe şi chiar politice, aşa cum a fost cazul Libiei conduse din septembrie 1969 şi într-un mod cel puţin original de el.

Cronica noastră începe în septembrie 1970, când, la exact un an după ce ajunsese la putere în urma unei lovituri de stat militare, Kadhafi a reuşit să impună pentru prima oară pe plan extern o creştere a preţului barilului de petrol, fiind urmat imediat şi de alte state mari producătoare de ţiţei, fapt ce a condus la mari dezechilibre în geopolitica mondială a petrolului. Faptul îl descrie pe îndelete publicistul francez Jean-Jacques Servan-Schreiber în volumul „Le defi mondial", tradus şi în româneşte chiar în acei ani, dar destul