Atacantul brazilian al Stelei, Maicon Oliveira, este o ennigmă pentru fanii Stelei, care nu l-au văzut niciodată jucând.
Deşi a impresionat la antrenamente, se pare că tehnicianul Marius Lăcătuş nu îl va include pe sud-american în lotul pentru meciul de mâine cu FC Braşov.
În cele două săptămâni de când a ajuns în Ghencea, brazilianul s-a dovedit a fi, în şedinţele de pregătire, unul dintre cei mai tehnici stelişti şi a impresionat, de asemenea, prin dăruira cu care se antrenează.
El a precizat că fotbalul înseamnă enorm pentru el pentru că i-a oferit multe după o copilărie grea.
"E o rutină la jucătorii brazilieni să înceapă fotbalul desculţi. La propriu, desculţi! Şi eu am început ieşind pe stradă, fără a avea nimic în picioare, pentru a juca fotbal, sperând că într-o zi va trece un impresar care să mă vadă şi să mă propună la vreo echipă. Mi-am pierdut o unghie, îmi făceam răni la picioare, ajungeam acasă cu picioarele pline de sânge. Dumnezeu mi-a dat o şansă imensă că m-a adus la Steaua. Vreau să profit, să trag din greu şi să reuşesc aici", a declarat Maincon pentru Dolce Sport.