Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: A început vânătoarea şoferilor fără centura de siguranţă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 martie 2011 ·

În această săptămână, poliţiştii rutieri vor fi cu ochii pe cei care nu folosesc centura de siguranţă, dar şi pe însoţitorii acestora.

Campania preventivă „Seatbelt", demarată luni, 7 martie, pe raza judeţului Neamţ, este coordonată de Organizaţia Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL).

„Polițiștii rutieri vor efectua controale pe parcursul întregii săptămâni, urmărindu-se gradul de folosire a centurii de siguranță, atât de către conducătorii auto, cât și de către pasagerii din autovehicule", a precizat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Nefolosirea centurii de siguranţă de către conducătorii auto se sancţionează cu 2 - 3 puncte amendă, cu o valoare cuprinsă între 134 şi 201 lei, și cu două puncte penalizare. Pasagerii primesc numai amenda în lei.

„Pe parcursul acțiunilor, vor fi verificate toate categoriile de autovehicule, atât cele înmatriculate în România, cât și cele înmatriculate în alte state", mai spune purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

O atenţie deosebită va fi acordată şoferilor care au în maşină copii. Cei cu vârsta sub 12 ani sau cu înălţimea sub 1,5 metri trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii şi dimensiunilor lor, iar cei mai mici de 3 ani se transportă numai în dispozitive de reţinere omologate. Totodată, este interzis transportul copiilor mai mici de 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de adulţi.

Femeile gravide și taximetriștii ocoliți de amenzi

În cazul în care sunt prinşi fără centura de siguranţă, scapă fără amendă femeile în stare vizibilă de graviditate, şoferii care execută manevra de mers înapoi sau care staţionează. De asemenea, nu vor fi sancționați taximetriştii care transportă pasageri, persoanele care au certificat medical în care este menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii și instructorii auto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 14 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 7 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°