Foto: Cristian Crisbăşan Poate că dacă nu ar fi primit numele familiei adoptive JOBS, Steven Paul (născut pe 24 februarie 1955 în San Fracisco, California) nu ar fi ajuns să schimbe lumea aşa cum a făcut-o. JOB, în engleză, în funcţie de context, înseamnă: muncă, serviciu, ocupaţie, poziţie, comerţ, carieră, post, meşteşug, vocaţie, scop, întreprindere, operaţiune, afacere, lucrare, datorie, rol, proiect, funcţiune, misiune, responsabilitate, sarcină, asigurarea necesităţilor vieţii. JOB însă mai înseamnă şi hoţie, spargere, jaf, escrocherie sau lovitură.
Asta mă duce cu gândul la titlul unui excelent articol scris de Leander Kahney şi publicat în revista Wired în martie 2008: „How Apple Got Everything Right By Doing Everything Wrong”. (http://www.wired.com/techbiz/it/magazine/16-04/bz-apple).
Azi, când scriu acest articol, Steve Jobs împlineşte 56 de ani. Şi se pare că este pe moarte. Nu ştiu dacă atunci când articolul va fi publicat Steve va mai fi în viaţă sau nu. Dar nu contează.
Mi-am petrecut toată ziua documentându-mă despre viaţa lui şi istoria Apple Computers. Am dat totul la o parte şi mi-am spus că vreau să scriu despre Steve cât încă este în viaţă şi mai ales despre cum a influenţat viziunea lui viaţa mea. Adică, să urmez unul dintre principiile fundamentale ale viziunii şi creaţiei sale: „The care for the end user”. Tot ceea ce a creat a făcut-o pornind invers, de la utilizator către producător. Una dintre ideile lui a fost să creeze un computer care să fie la fel de uşor de folosit ca un prăjitor de pâine. Şi a reuşit, deşi nu a jucat deloc după regulile industriei. Cu alte cuvinte, a făcut totul bine, făcând totul pe dos.
„Designul este cum funcţionează un lucru, nu cum arată”, spunea Steve. El nu a vrut să facă computere pentru toată lumea. A vrut şi a reuşit să creeze cele mai bune computere din
