O dată trecut şi ultimul hop înainte de congres - Consiliul Naţional de Coordonare, pedeliştii intră în negocierile finale pentru funcţiile de conducere scoase la bătaie în Convenţia Naţională din luna mai. Dacă Blaga şi-a pus deja la punct echipa cu care va ataca şefia partidului, Boc aşteaptă clarificarea mandatului de premier
Lupta pentru putere în PDL a intrat în stadiul negocierilor finale. Primul care şi-a stabilit echipa este Vasile Blaga, actualul secretar general mizând pe sprijinul a patru secunzi, pe care îi doreşte primvicepreşedinţi. Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur şi eurodeputatul Traian Radu Ungureanu sunt cei care au bătut deja palma cu Blaga, după cum au confirmat pentru gândul surse din conducerea partidului. Curtat iniţial de Cotroceni pentru a candida cu propria moţiune, primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă, s-a raliat şi el în spatele fostului ministru de Interne, urmând să ţintească funcţia de primvice. Cel de-al patrulea aghiotant este şi piesa de bază a candidaturii lui Blaga: preşedintele PDL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.
Deşi se va arunca în bătălia pentru şefia partidului cu propria-i moţiunea, intitulată: "Dreapta română", Frunzăverde ar urma să-şi găsească locul tot în tabăra lui Blaga, care îi va oferi acestuia susţinerea pentru funcţia de primvicepreşedinte. Strategia va fi posibilă datorită amendării statutului în Consiliul Naţional de Coordonare, reunit, sâmbătă, la Bucureşti. Astfel, candidatura la pachet a fost eliminată, partidul hotărând ca alegerile să aibă loc uninominal, începând cu preşedintele şi continuând cu cei patru primvicepreşedinţi, cei 15 vicepreşedinţi şi secretarul general, fapt ce îi permite lui Frunzăverde să intre mai întâi în competiţia pentru preşedinţia PDL.
•Marele absent din lista lui Vasile Blaga este Adriean Videanu, actualul primvicepreşedinte dorind deocamdată să nu-şi