În timp ce mamele care-şi părăsesc copiii sunt ocrotite de lege, 5.000 de români aşteaptă cu anii să adopte un copil. Din cauza birocraţiei, reuşesc cu greu

Plânsul unui copil l-a abătut din drum pe un bărbat care se plimba pe malul Someşului. Se întâmpla în 2009, într-o zi rece de octombrie. Sub o gramadă de crengi, acoperită doar cu o pătura, zăcea o fetiţă. Era născută de cinci zile. Cineva o lăsase acolo. La spital, asistentele i-au dat un nume: Crenguţa Someşan. La acea vreme, poliţia anunţa că mama va fi trasă la răspundere. După o lună de căutari, poliţiştii i-au găsit mama, dar nu au mai tras-o la răspundere. "Am lăsat-o din cauza sărăciei. Mai am un copil de un an jumate şi abia am ce să-i dau de mâncare", ne-a spus mama fetiţei. Într-o ţară civilizată, însă, această mamă ar fi fost condamnată pentru tentativă de omor. La noi e întrebată daca vrea să ia copilul acasă.

"Bătaie" pe adopţiile celor mici. Românii nu vor să înfieze şi copii mai mari

"Vom discuta cu mama naturală şi vrem să-i asigurăm un viitor stabil. Mama regretă faptul că a abandonat copilul şi acum doreşte să îl recapete", ne-a declarat Adrian Marc, fostul director al DJPC Satu Mare. Acum, mama are toate drepturile pe care i le oferă legea românească, deşi i-a pus copilului viaţa în pericol. Astfel, dacă părinţii naturali nu sunt de găsit, atunci sunt căutate rudele de până la gradul patru, iar procedura de adopţie începe abia după ce şi-au dat toţi acordul.

În realitate, fetiţa se numeşte Denisa. Când am vizitat-o anul trecut în luna martie, se afla în grija unei asistente maternale. Ne-am întors la Denisa după un an şi patru luni. Nu i s-a deschis procedura de adopţie, deşi mii de români vor să înfieze. Mai târziu va ajunge şi ea la vârsta la care probabil n-o va mai vrea nimeni pentru că legea spune că trei instanţe judecătoreşti trebuie să se pronunţe