Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieşenii au prins curaj. ”Nu ne predăm în faţa Mediaşului”

Publicat in Pro Sport, duminică 6 martie 2011 ·

Surpriza etapei a XXIV-a a Diviziei A s-a produs la Iaşi, undePoli, care până acum obţinuse doar patru victorii, a făcutinstrucţie cu CSM Bucureşti, formaţie care se laudă cu douăperformanţe de invidiat în actualul sezon, bucureştenii suntsingurii care au reuşit să bată Gazul de două ori, tur-retur, şitotodată singurii care au câştigat pe terenul lui CSU Asesoft.Ieşenii s-au impus, scor 97-84, la capătul unui meci care a fost ladiscreţia lor, cea mai mare diferenţă înregistrată fiind de 23 depuncte. Bryan McCullough a avut o evoluţie de zile mari, înscriind32 de puncte. Al doilea marcator pentur Poli a fost debutantulBrice Kabengele, care şi-a trecut în cont 24 de puncte, jucândtoate cele 40 de minute. Branislav Tomic de la CSM a fost autorul a33 de puncte.

"Sincer, nu m-am aşteptat la o victorie atât de clară, dar am prinso zi în care totul ne-a ieşit. Pur şi simplu mingea a vrut să intreîn coş. Suntem mai puternici cu Brice Kabengele alături de noi, eun jucător agresiv, o calitate rar întâlnită la jucătorii români.Ne ajută mult atât în atac, cât şi la apărarea om la om", aprecizat Bryan McCullough.

"Victorie cu medieşenii, de ce nu?"

La mijlocul săptămânii viitoare, miercuri începând cu ora 18:00,Poli Iaşi va primi vizita Gaz Metanului, într-un meci restanţă dincadrul etapei a XX-a. McCullough spune că, în ciuda faptului căadversarul e redutabil, echipa sa nu va merge la meci ca mielul latăiere. "Nu putem pregăti un meci cu gândul la înfrângere, cred căputem câştiga. Nu desconsider echipa din Mediaş, dar aşa am fostcrescut, să nu mă declar niciodată învins. O să luptăm până lacapăt pentru ca la sfârşitul zilei, indiferent de rezultat, să fimîmpăcaţi cu noi înşine că am făcut tot ce a depins de noi", aconchis americanul.

Surpriza etapei a XXIV-a a Diviziei A s-a produs la Iaşi, undePoli, care până acum obţinuse doar p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 42 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 57 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum 44 minute
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

AEP a dat amenzi de 1,6 milioane lei și a confiscat peste 19,5 milioane lei de la partide și candidați pentru nereguli în finanțarea campaniilor electorale 2024-2025 / AUR, Călin Georgescu și PNL, în topul sancționaților

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aplicat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei şi a confiscat peste 19,5 milioane de lei, în urma controalelor care au vizat finanţarea partidelor şi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°