Victor Ponta, preşedintele PSD, este scandalizat. O tânără lebădă pesedistă s-a dezbrăcat de pene şi a pozat pentru o revistă destinată bărbaţilor, compromiţând, astfel, imaginea de înaltă ţinută morală a partidului. "În PSD, nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroşi la PDL, unde, cu siguranţă, va fi mai apreciată", a decretat el, de cum i s-au adus la cunoştinţă faptele. Mai rezervat, şeful organizaţiei TSD Timişoara, unde activează lebăda albă, aşteaptă să vadă dacă nu cumva, abandonându-se goală obiectivului, protagonista a transmis "un mesaj politic". Poate să stea liniştit, nu a transmis! În schimb, liderul PSD a făcut-o, dezvăluind o parte deloc cuviincioasă din organul gândirii sale.
Cu această parte, domnul Ponta emite ironii, dispreţ şi sentinţe la adresa unei persoane, despre care mărturiseşte că habar n-are cine este şi al cărei pictorial nu l-a văzut, fiindcă nu citeşte Playboy. "Această Roxana" o numeşte el, punând adjectivul demonstrativ pentru a sublinia lipsa de însemnătate a balerinei de 20 de ani din Timişoara, de câteva luni membră a organizaţiei locale de tineret. Pe urmă, de parcă ar avea drept de viaţă şi de moarte politică asupra supuşilor, îi închide uşa partidului şi o trimite la PDL, adică în "haita care a început să se sfâşie", acolo unde "mint şi femeile, şi bărbaţii", între "laşii" şi "trepanaţii fără creier", ca să citez doar câteva din caracterizările făcute adversarului. Victor Ponta vrea să transmită astfel că PSD este un partid serios, un stâlp al pudorii, de care numita Roxana nu ar fi demnă. Că el însuşi, liderul Ponta, este un puritan, dezgustat de pozele cu femei goale, în faţa cărora lui personal nu i-a căzut tutu-ul nici când era imberb.
Că, în fine, este un preşedinte mare şi tare, deţinător al adevărului şi, de aceea, îndreptăţit să judece fără să cerceteze. Nu-i reuşeşte însă nimic din ce şi