Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a două persoane, care au fost internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina.
Trei maşini au fost implicate într-un accident rutier produs ieri, la ieşirea din municipiul Slatina, în zona Podului Olt. Poliţiştii au stabilit că, pe fondul neatenţiei în conducere, unul dintre şoferi, Marian D., de 39 ani, din Curtişoara, nu a păstrat o distanţă corspunzătoare şi a intrat în coliziune cu maşina care circula în faţa sa, condusă de Daniela O., de 36 ani, din Slatina. În urma impactului, autoturismul condus de Marian D. a fost proiectat pe contrasens, intrând în coliziune cu o altă maşină condusă regulamentar de Constantin M., de 53 ani, din Slatina. „Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză au fost întocmite acte premergătoare, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus comisarul Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Cele trei maşini implicate în evenimentul rutier au fost avariate în proporţie de 50 la sută.
Şofer încarcerat
Paramedicii SMURD au intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale celor doi şoferi răniţi. „Salvatorii ajunşi la locul intervenţiei au găsit implicate în accident trei autoturisme, şoferul unuia dintre acestea fiind prins între fiarele contorsionate ale maşinii“, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Militarii au reuşit să-l scoată din maşină pe Marian D., care era conştient şi prezenta dureri la nivelul mâinilor şi picioarelor şi suspiciune de fractură de bazin. Pacientul a fost transportat la SJU Slatina, unde a rămas internat. Paramedicii i-au acordat primul ajutor şi lui Constantin M., care avea o plagă la nivelul capului, după care a fost transportat la spital pentru investigaţii me