Titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea au adus cele mai mari câştiguri investitorilor, în ultima lună, apreciindu-se cu 38,12%, în intervalul 3 februarie - 3 martie.
Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al "Oltchim" Râmnicu Vâlcea, a anunţat că procedurile pentru privatizarea combinatului au fost demarate de către guvern, urmând ca, în cursul acestui an, să fie achiziţionate serviciile de consultanţă pentru vânzarea companiei.
Afacerile combinatului "Oltchim" Râmnicu Vâlcea au crescut anul trecut cu 22%, de la 1,077 miliarde de lei în 2009 la 1,309 miliarde de lei, în timp ce pierderile au crescut cu doar 2%, de la 209,8 milioane de lei la 214,4 milioane de lei.
Compania este controlată de stat, care deţine prin Ministerul Economiei 54,79% din titluri, în timp ce grupul PCC, înregistrat în Germania, are 12,16% din acţiuni.
Randamentul "Oltchim" este cu mult peste cele ale altor acţiuni listate.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a urcat cu 10,27%, în intervalul analizat, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 4,51%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a câştigat 6,13%.
La capitolul fonduri de investiţii, cel mai bun plasament a fost reprezentat de "Certinvest BET-FI Index", care a adus investitorilor ce şi-au plasat economiile în astfel de unităţi de fond un profit de 6,69%.
Tradiţionaliştii care au preferat, la 3 februarie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare de 0,29%. Şi investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit inspiraţi, înregistrând câştiguri la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o creştere de cel mult 2,09% a economiilor, dacă ar