Foto: RomâniaFilm Sunt mulţi cei care regretă cinematografele de altădată, subliniind că nu vor mai avea parte niciodată de acea emoţie care făcea din mersul la cinema un eveniment aparte. Acele trăiri devin posibile, încet-încet, sau chiar repede în ziua de azi.
Oricât de mult am regreta farmecul de altădată al seminţelor aruncate sub scaunele jerpelite ale cinematografului, iată că acea stare „magică” a căpătat alte conotaţii, deoarece, nu-i aşa, acum vorbim despre progres, despre 3D şi despre noi provocări în ceea ce priveşte cinematografele din România.
„După Revoluţie, interesul pentru film a scăzut, ajungând ca în 2000 încasările din bilete să fie la 10% faţă de anul 1989. Începând cu 2005, prin apariţia sălilor multiplex, s-a simţit o revigorare a interesului cinefililor faţă de film”, spune Marius Iuraşcu, director general al Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm”. Tocmai această revigorare a condus la iniţierea unui concept: conceptul de Caffe Cinema 3D, marcă înregistrată a „RomâniaFilm”. Astfel, în decembrie anul trecut, sala mică a Cinematografului Patria din Bucureşti s-a transformat în prima sală de cinema-cafenea 3D din România (salon select de 50 de locuri, dotat cu aer condiţionat, bar, canapele şi bineînţeles echipament 3D).
Pentru toţi
„De fapt, este vorba despre o dublă campanile: de modernizare a sălilor de cinema aflate sub tutela RADEF şi de implementare a conceptului cafenelelor 3D în holurile acestor cinematografe. Salile Caffe Cinema 3D vor găzdui evenimente de înaltă ţinută artistică, premiere cinematografice, conferinţe de presă, spectacole de stand-up comedy ş.a. Deviza acestor săli este: «Relaxant ca la tine acasă!». Conceptul va fi implementat în cel puţin alte 20 de cinematografe din ţară în decursul anului 2011. O sală de genul Caffe Cinema 3D se realizează în holur