Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Se strânge laţul în jurul elevilor suspectaţi că fumează etnobotanice

Publicat in Adevarul, duminică 6 martie 2011 ·

Conducerea Inspectoratului Şcolar Buzău spune că a trecut la măsuri mult mai active pentru depistarea şi descurajarea consumului de etnobotanice în rândul elevilor. Directorii au fost sfătuiţi să monitorizeze orice elev suspect şi să-i depisteze pe consumatorii de plante cu efect halucinogen, pentru a fi daţi pe mâna unor psihologi.

Potrivit unei statistici aflată la dispoziţia Inspectoratului Şcolar Buzău, în jur de 70 de elevi au frecventat magazinele de vise.

„De la poliţie ştim că sunt o sută de consumatori care sunt în evidenţe iar dintre aceştia 70 la sută sunt elevi care au fost identificaţi ca şi consumatori din magazine şi din jurul acestor magazine. O nominalizare a lor există şi acolo unde avem lista cu ei, nume, prenume şi liceu, în momentul când ne confirmă poliţia, vom acţiona. Fiecare liceu are un consilier psiholog şi ştie cum să lucreze cu ei”, spune Florina Stoian, inspector şcolar general.

Trei sferturi din consumătorii înrăiţi de etnobotanice din Buzău sunt elevi

De asemenea, şefa învăţământului buzoian îi îndeamnă pe dascăli să fie mai vigilenţi în jurul lor, să îi depisteze chiar ei pe consumatorii de etnobotanice şi să nu aştepte doar concluziile poliţiştilor. „Până acum, la mine nu a venit niciun profesor să îmi spună despre vreun elev suspect. În şedinţa de joi le-am spus directorilor să monitorizeze elevii, să îi urmărească pe cei suspecţi, pe cei cu absenteism deosebit, de exemplu. Deocamdată nu am informaţii cum că s-ar consuma în interiorul şcolilor”, declară Florina Stoian.

Reprezentanta Inspectoratului Şcolar Buzău spune că în anumite cazuri sunt indicate chiar şi percheziţii inopinate în clase, care sunt legale atâta timp cât „au de-a face în şcoli cu substanţe interzise”, imposibil de justificat de către elevi, chiar dacă ele s-ar găsi asupra lor sub formă de îngrăşământ de plante sau sare de b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 11 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 10 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 4 ore
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 5 ore
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 11 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 6 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 7 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

19°/24°
mie.

18°/24°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/29°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°
joi

18°/31°