EXCLUSIV. Regizorul proaspăt premiat cu Oscar a povestit pentru EVZ că înainte să facă filmul \"Discursul regelui\" ştia puţine lucruri despre personajul lui. Sursa: REUTERS
Singura surpriză de la ediţia de anul acesta a Oscarurilor a fost statueta pentru regie obţinută de Tom Hooper pentru "Discursul regelui".
Cineastul britanico-australian distins cu premiul Academiei americane de film a vorbit pentru "Evenimentul zilei" despre monarhie ca formă de entertainment naţional, despre modul în care regii erau doar "icoane vizuale" înainte de apariţia radioului şi despre legătura dintre "Discursul regelui" şi "Regina".
EVZ: Se vorbeşte despre faptul că sunteţi extrem de bun la a aduce istoria la viaţă pe marele ecran, la a face personalităţile istorice să arate ca oamenii reali. Veţi continua în această direcţie?
Tom Hooper: Sunt mereu confuz când mă gândesc că nu erau oameni reali de la bun început. Nu pornesc de la "Of, Doamne, cum să-i fac să pară reali când ei par a fi asta şi asta". Odată ce mi-am terminat perioada de cercetare, mie mi se par extrem de reali.
Nu cred că am mers până la a mă specializa în istorie, dar tot ceea ce caut sunt scenarii cu personaje complexe, chiar măreţe, în situaţii dificile extraordinare şi e greu să găseşti scenarii originale ale unor filme de ficţiune contemporane care să conţină personaje la fel de complexe ca George al VI-lea, Brian Clough (antrenorul Derby County şi Nottingham Forest şi eroul lungmetrajului anterior al lui Hooper, "The Damned United" - n.r.) sau John Adams (care dă titlul miniseriei TV realizate de Tom Hooper - n.r.).
Când faci un film despre oameni care au existat cu adevărat, dacă scriitura nu e suficient de complexă, poţi să îmbogăţeşti personajul, să-i conferi nuanţe. Deci într-un fel e o soluţie la această problemă. Dar e şi mai mult de atât. @N_P