Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stomatologie de urgenţă din toamnă la SMURD Târgu Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 6 martie 2011 ·

Mureşenii care se vor confrunta cu dureri de măsea la ora 1.00 noaptea vor putea beneficia, din toamnă, de asistenţă medicală stomatologică în cadrul SMURD.

Locaţia cabinetului stomatologic va fi în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş. „În proiectul de la parterul spitalului nu există prevăzut un spaţiu destinat în mod special cabinetului stomatologic. În schimb, în spital, există un alt spaţiu care a fost utilizat cu ani în urmă ca spaţiu pentru un cabinet stomatologic, undeva lângă lifturi, care acuma are altă destinaţie.

Urmează să vedem dacă aceste instalaţii specifice pentru un cabinet stomatologic au fost păstrate în acel spaţiu şi dacă mai pot fi utilizate. Dacă nu, este posibil ca acest cabinet stomatologic să funcţioneze în altă locaţie, dar din punct de vedere administrativ, cabinetul va funcţiona sub UPU”, a declarat dr. Cristian Boeriu, medicul coordonator al UPU SMURD Mureş.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Pubică Mureş a precizat că a înaintat Ministerului Sănătăţii o cerere referitoare la înfiinţarea unui cabinet stomatologic în cadrul SMURD-ului cu cinci locuri de medici stomatologici. „Un post deja s-a ocupat anul trecut şi noi am mai solicitat încă trei. Ministerul ne-a promis că în cel mai scurt timp se vor debloca acele trei posturi care sunt aprobate deja şi sunt bugetate. Practic vom avea patru medici stomatologi pe SMURD care se vor ocupa de urgenţe 24 de ore din 24.

Stomatologii, 99% sunt privatizaţi. După ora opt seara nu mai este nici un serviciu de urgenţă. Ar fi primul centru în care am angaja medici de urgenţă la UPU SMURD ca dentişti”, a declarat dr. Adrian Mureşan, directorul executiv al DSP Mureş.

Medicul coordonator al SMURD a subliniat că, cabinetul de stomatologie de urgenţă va funcţiona din momentul în care va începe activitatea serviciului de urgenţă în noua locaţie de la parter

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 52 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 49 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 36 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°