Retetă. În functie de preferinte, pentru prepararea dulceții puteti folosi căpsune sau alte fructe care vă plac Calitate. Mierea conservă foarte bine fructeleMierea conservă excelent fructele proaspete, coapte sau doar pârguite, realizând o "chimie" subtilă între aromele fructelor şi propria ei aromă (cu deosebire a mierii de tei şi salcâm). Reţeta este simplă: fructele (coapte sau pârguite) se spală, li se scot sâmburii, se scurg într-o strecurătoare, apoi se aşează îndesat (precum murăturile) în borcane curate şi bine uscate. Când am umplut borcanele (cam până la un centimetru sub capac), turnăm încet mierea, lovind uşor borcanul pentru ca aceasta să pătrundă bine între fructe. Mierea trebuie să acopere cam cu un centimetru fructele din borcan. Se închid ermetic borcanele, cu capace noi, se etichetează şi se păstrează în cămara răcoroasă. Dulceaţa cu miere poate fi făcută cu fructe de sezon, cu fructe uscate peste vară, cu adaos de arome naturale (în funcţie de gustul dumneavoastră): scorţişoară, ghimbir, cuişoare.
Combinaţia de fructe şi miere poate avea nenumărate variante, care ţin atât de preferinţele fiecăruia, cât şi de imaginaţia celor care vor încerca metoda. Cunosc o bunicuţă care inventase două combinaţii de fructe, miere şi nuci care au făcut furori printre turiştii care poposeau în sătucul din vecinătatea oraşului Bran. Ea usca circa zece minute mieji de nucă în cuptor, apoi curăţa de sâmburi prune brumării", punea în locul sâmburilor miejii de nucă, aşeza prunele astfel pregătite în borcane şi turna miere după metoda de mai sus. A doua combinaţie era următoarea: nucile uscate în cuptor erau combinate cu felii subţiri de gutuie proaspătă şi mere acrişoare. La un strat de circa 2 cm de fructe mărunţite presăra scorţişoară pudră şi mieji de nucă.
Umplea apoi cu miere. Acelaşi mod de conservare poate fi aplicat şi pentru fructele de pădure