Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, spune pentru romanialibera.ro, că „parte dintre angajaţii (subordonaţi instituţiei sale, n.r.) nu sunt pregătiţi pentru funcţiile pe care le ocupă", deşi afirmă că instituţiile în sine sunt foarte eficiente: „Garda Financiară este eficientă, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) este eficientă, toate instituţiile sunt eficiente, dar eu doresc să aibă rezultate excepţionale. Aşa sunt eu, mai pretenţios, cu activitatea pe care o desfăşor." Angajaţii vor fi supuşi unor evaluări, urmând ca cei ce nu corespund să se despartă de instituţiile citate.
Blejnar afirmă că verificările Gărzii Financiare din ultimele zile, care au relevat cazuri de evaziune fiscală gravă, nu au nicio legătură cu anunţul făcut de el, privind desfiinţarea Gărzii şi ANV. „N-au nicio legătură. Instituţiile erau oricum parte integrantă a ANAF, iar printre acţiunile instituţiei se numără toate aceste controale, monitorizări, potrivit proiectului cu care eu am venit la ANAF, proiect pe termen mediu." Verificările vor continua, spune Blejnar, care afirmă că în 2010, evaziunea fiscală a privat statul de 1,7 miliarde de euro.
Preşedintele ANAF afirmă cu tărie că, atâta timp cât îşi face treaba corect, nu va pune în discuţie problema demisiei, chiar dacă o parte a societăţii şi a presei fac presiuni în acest sens, şi chiar dacă pe plan personal i-ar fi mai uşor: „nu mă gândesc la demisie! Ţara are nevoie de un om care-şi face treaba bine!"
„Dacă instituţiile sunt eficiente, de ce trebuie restructurate?"
Anunţul guvernului de desfiinţare a celor două instituţii, urmând ca Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală să le preia atribuţiile, a prins Garda Financiară într-o serie de controale „fulger", care au scos la iveală mai multe cazuri de evaziune fiscală de milioane de euro. În cele mai multe