După ce parcurgi primele pagini din romanul „Cazul Jane Eyre” te întrebi, pe bună dreptate, dacă Jasper Fforde, autorul lui, se joacă doar cu cititorul sau propune ceva mai serios. Indiferent de răspuns, cartea este încântătoare. Cel mai bine e să vă aşezaţi într-un fotoliu, să scoateţi telefonul din priză şi să vă cufundaţi într-o lectură cu totul şi cu totul aparte.
În această naraţiune, timpul şi spaţiul se dilată şi se contractă după bunul plac al scriitorului. De pildă, confruntarea dintre Anglia şi Rusia, din anii 1853-1856, cunoscută sub numele „războiul Crimeii”, continuă să se desfăşoare şi în secolul al XX-lea. Păsările dodo, readuse la viaţă prin inginerie genetică, înlocuiesc animalele de companie şi sunt la mare preţ. Personajele pot călători cu nonşalanţă prin diverse perioade ale istoriei. Anglia seamănă cu un stat poliţienesc, unde tot felul de servicii secrete - 30 la număr! - se ocupă şi de banalele dispute între vecini, şi de actele de terorism. Iar ca să intri în Reţeaua de Operaţiuni Speciale, o primă condiţie este aceea de a te purta... cât mai ciudat.
Dar toate personajele din roman sunt bizare şi au însuşiri neobişnuite. Un erou deţine puterea de a încetini scurgerea timpului până când aproape că îl opreşte. Un altul a inventat un Portal de Proză care îi îngăduie să pătrundă în orice carte. Iar altcineva dispune de o invulnerabilitate miraculoasă, astfel încât gloanţele trase asupra sa nu-l vatămă.
"M-am uitat la Acheron, care rostea cuvinte pe care nu le puteam auzi. M-am ridicat în picioare, iar el a tras. Doar se juca cu mine, iar glonţul a trecut departe, nici măcar n-am clipit. Foarfeca era soluţia, era din argint. Am băgat mâna în buzunar căutând glonţul din argint pe care mi-l dăduse Spike. Acheron, încântat de el şi arogant, pierdea vremea, felicitându-se singur. Avea să plătească scump greşeala asta." E o lume tot
