Potrivit revistei SPY, Andrei Sota are 24 de ani şi este fiul Danei Sota, o femeie care face afaceri cu tratamente de înfrumuseţare. Absolvent al Universităţii Media, Andrei a urmat şi un curs de un an, la New York, de studii cinematografice, iar acum lucrează ca producător şi regizor.
Tânărul conduce un automobil Nissan GT-R şi este un mare amator de cluburi
Rămas singur după o relaţie cu Andreea Tivadar, fiul Danei Sota s-a orientat către Daniela Crudu. Conform SPY, tânărul a abordat-o cu o oarecare timiditate şi i-a cerut mai întâi prietenia pe site-ul de socializare Facebook. Apoi, a făcut rost de numărul ei de telefon şi a început să-i trimită SMS-uri. Ba chiar a şi sunat-o, însă demersurile lui nu păreau să fie încununate cu succes.
Ultima încercare de a câştiga inima Danielei Crudu s-a întâmplat în clubul Boa, unde Andrei Sota, care se afla la masă cu mai mulţi prieteni, s-a întâlnit absolut întâmplător cu bruneta de la "Un show păcătos". Acesta s-a ridicat imediat de pe scaun şi a pupat-o pe obraz, după care a încercat un dialog cu ea. Nici de data aceasta însă nu a avut succes, Crudu dându-i cu flit.
Potrivit revistei SPY, Andrei Sota are 24 de ani şi este fiul Danei Sota, o femeie care face afaceri cu tratamente de înfrumuseţare. Absolvent al Universităţii Media, Andrei a urmat şi un curs de un an, la New York, de studii cinematografice, iar acum lucrează ca producător şi regizor.
Tânărul conduce un automobil Nissan GT-R şi este un mare amator de cluburi
Rămas singur după o relaţie cu Andreea Tivadar, fiul Danei Sota s-a orientat către Daniela Crudu. Conform SPY, tânărul a abordat-o cu o oarecare timiditate şi i-a cerut mai întâi prietenia pe site-ul de socializare Facebook. Apoi, a făcut rost de numărul ei de telefon şi a început să-i trimită SMS-uri. Ba chiar a şi sunat-o, însă demersurile lui nu păreau să fie încununa