Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mârlani cu o femeie, vor să conducă o ţară

Publicat in Ziua Veche, duminică 6 martie 2011 ·

Este balerină, este tânără, este frumoasă şi, ghinion, a intrat în politică. O cheamă Roxana Golban şi, în câteva ore, a ajuns cel mai celebru politician din România.

Roxana, de 20 de ani, membră a Tineretului Social Democrat, a pozat într-un pictorial în Playboy. Asta i-a fost fatal. Nu i-a dat fetei prin cap că social-democraţia din România se trage din cocul Elenei Ceauşescu sau de sub tunica Anei Pauker.

“Nu citesc Playboy şi habar nu am cine este Roxana Golban. Mă gândesc să o trimitem la PDL, că ăia chiar o să o promoveze. Noi suntem mai socialişti, aşa, şi nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PDL. În PSD nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroşi la PDL, unde cu siguranţă va fi mult mai apreciată”, a comentat Victor Ponta, preşedintele PSD, altminteri pretins exponent al tineretului cu minte deschisă în politică

Victor Ponta, care uită că însuşi îngerul dogmatic al PSD şi al întregii stângi româneşti, Ion Iliescu, altminteri mare iubitor de frumuseţi la viaţa lui, nu s-a sfiit să dea un interviu, cu nişte ani în urmă, în Playboy.

Ponta, insul care nu ratează nici o ocazie să îmbrace tricoul roşu şi să poarte emblema unui criminal cu moravuri notorii precum Che Guevara, se bucură că a prins ocazia să “le-o tragă” încă o dată duşmanilor de la PDL chiar dacă pentru asta trebuie să terfelească o colegă. Sper ca Roxana să aibă un prieten, iar prietenul să aibă un drum la Bucureşti, iar drumul să se intersecteze cu nasul cârn al mitocanului din fruntea PSD.

“Colegii mei de la Timişoara ştiu de pictorial şi nu am avut parte decât de susţinere din partea lor. Nu mi-am făcut probleme că această apariţie mi-ar putea dăuna în viitor, pentru că este un lucru pe care l-am dorit cu adevărat,” a declarat Roxana, după apariţia pictorialului.

Or fi admirat-o colegii, dar când au auzit reacţia şefului de partid, s-au gră

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum o ora
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 3 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum 41 minute
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°