În această seară are loc finala celei de-a 23-a ediţii a Festivalului dotat cu trofeul „Florile Ceahlăului".
Competiţia muzicală este programată duminică, de la ora 18.00, în sala mare a Consiliului Judeţean. 15 dintre cei mai buni tineri interpreţi, aleşi în urma preselecţiilor se vor întrece la cele două categorii de vârstă pentru a câştiga trofeul festivalului-concurs organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare" Neamţ.
Cinci nemţeni au fost selectaţi pentru finala Festivalului „Florile Ceahlăului"
Sâmbătă după amiază a avut loc semifinala pentru participanţii din alte judeţe. La preselecţie au participat tineri interpreţi din Suceava, Bacău, Iaşi, Botoşani, Vrancea, Vaslui, dar şi din Muntenia (Dâmboviţa, Argeş, Prahova), sau Ardeal (Bistriţa Năsăud, Sibiu, Cluj, Maramureş). La final, au susţinut recitaluri câştigătorii ediţiei de anul trecut a Festivalului şi interpreta Maria Şalaru.
Concursul din această seară se va încheia cu un spectacol de gală al câştigătorilor, şi cu un recital susţinut de soliştii Matilda Pascal-Cojocăriţa, Ştefan Cigu şi de Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte" al Centrului „Carmen Saeculare".