Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O adolescentă dintr-un centru de plasament a vrut să-şi ia viaţa azi noapte şi a băut acetonă

Publicat in Adevarul, duminică 6 martie 2011 ·

Tânăra a recurs la acest gest din cauza geloziei. A fost transportată la spital, iar medicii au hotărât că nu-i este pusă viaţa în pericol. Reprezentanţii Protecţiei Copilului au deschis o anchetă în acest caz.

Dragostea neîmpărtăşită, gelozia extremă şi mai ales comportamentul rebel de care a dat dovadă până în ultima perioadă, au determinat-o pe o tânără de 16 ani să-şi pună capăt zilelor. Fata, locuieşte în Centrul de Plasament „Radu Negru” şi aseară, în urma unei dispute cu alte colege de cameră pentru un băiat, aceasta s-a hotărât să moară. A pus mâna pe o sticlă cu acetonă şi a băut tot conţinutul.

Cadrele centrului de plasament au anunţat imediat poliţia şi medicii, iar un echipaj al Ambulanţei a transportat-o de urgenţă la Spitalul de Pediatrie.

„Starea de sănătate a fetei era stabilă. Rănile nu i-au pus în pericol viaţa. Pacienta prezenta arsuri la nivelul cavităţii bucale şi al căilor respiratorii”, spune Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.

Tânăra rebelă nu se află la prima experienţă de acest fel. În urmă cu scurt a mai avut o tentativă de a-şi face rău ameninţănd în tot centrul că va bea spirt sau alte substanţe periculoase.

Reprezentanţii Protecţiei Copilului au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat noaptea trecută în camera respectivă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 35.34%, PNL - 29.35%, AUR - 9.95% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 24 minute
PSD a obţinut 35.34% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, după alegerile de duminică, urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi Alianţa PSD-PNL, după centralizarea 21 dintre cele 41 de circumscripţii electorale. Potrivit BEC,

Judeţul Vâlcea, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 13 minute
„Fenomene avertizate - grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică de peste 70...90 km/h, averse torenţiale care vor depăşi 25...35 l/mp, frecvente descărcări electrice”, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Potrivit ANM, zonele vizate

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 13 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Circulaţia tramvaielor din Craiova a fost oprită din cauza avertizării Cod roşu de furtună

Mediafax acum 54 minute
„Am evacuat parcurile şi închidem pasajele. A fost oprită şi circulaţia tramvaielor şi au fost scoase, în schimb, mai multe autobuze în traseu”, anunţă primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu. „Avem cod roşu de furtună. Am evacuat parcur

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 2 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

18°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°