Dacă ai întreba pe cineva care este diferenţa dintre englezi şi români, probabil s-ar uita la tine încurcat, neştiind de unde să înceapă şi nu ar mai termina. Şi ai aştepta răspunsul zile întregi .
Dacă ai întreba care este asemenarea între englezi şi români, s-ar uita la tine la fel de încurcat neştiind dacă îl iei peste picior, nu ar găsit ce să-ţi spună şi iar ai aştepta cam mult răspunsul .
Şi parcă nu erau destule diferenţele, uite că viaţa a mai adus una. Două evenimente petrecute cu foşti militari ai armatelor române şi engleze au făcut iarăşi diferenţa. Diferenţă făcută însă nu de omul de rând, ci de conducătorii celor două ţări .
Citim şi vedem în toată media internaţională cum englezii, excentricii, conservatorii, cei cărora le plouă tot anul, poporul acela supărat pe toată lumea, cu conducătorii ăia scorţoşi, care mai degrabă schimbă întreaga lume decât propriul sistem de măsurători sau sensul de mers al vehiculelor, aceşti oameni închişi parcă în propria lor încăpăţânare, nu au ce face şi îşi tratează câinii ca pe nişte eroi. Nu se putea să fie decât englezesc. Să faci din moartea şi viaţa unui câine nu numai un subiect de presă sau de mândrie naţională, dar să îl şi declari erou mi se pare atât de britanic încât nu mă mai miră. Nici nu m-ar mira dacă stăpân şi câine vor fi declaraţi Sir post mortem. Pare lipsit de logică, nu-i aşa? S-au prostit de tot englezii ăştia .
Păi uitaţi-vă la noi. Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotuna, Adrian Florea, Marin Oana şi Dumitru Coman, 5 militari, eroi ai revoluţiei, chemaţi să apere alţi oameni, colegi de-ai lor în Decembrie 89, sunt omoraţi ca nişte câini la ordinul unui trădător, iar acum un alt trădător, trădător al dreptăţii şi onoarei, cel care trebuie să vegheze la apărarea drepturilor cetăţenilor îi tratează pe acei oameni împuşcaţi fără vină ca pe nişte câini, aruncându-
