Prezenţă inedită în peisajul muzeistic bucureştean, Muzeul Na­ţio­nal al Hărţilor şi Cărţii Vechi este poate singura instituţie de acest gen constituită exclusiv pe baza donaţiilor. De aceea, o că­lă­torie printre cele peste 800 de exponate te duce cu gândul atât la faptul ca eşti martor la schimbările terestre ca într-un desen animat cât şi la zicala care spune că „dar din dar se face Rai”. În acest caz un Rai al peniţei, pergamentului şi al migalei ridicată la rang de artă.

Într-un cartier select din Nordul Bu­cu­reştiului, pe strada Londra la numărul 39, a luat fiinţă în anul 2002, prin decizia guvernului condus la acea vreme de pre­mierul Năstase, Muzeul Naţionar al Hăr­ţilor şi a Cărţii Vechi, singurul din România şi cel de-al patrulea din careul mu­zeelor de acest gen din Europa. Cu această ocazie, imobilul, care aparţinea fondului privat de stat, a fost transfe­rat în fondul public de stat şi a ajuns în pa­tri­moniul Ministerului Culturii. Clădirea, pe lângă care nu poţi trece fără să admiri ele­ganţa medievală cu iz uşor oriental, nu ar fi putut trece neobservată chiar dacă de jur împrejur sunt case vechi boie­reşti sau sedii somptuoase de am­ba­sade. Ansamblul imobiliar, fiindcă este vorba despre o clădire principală şi o a doua în acelaşi stil, dar mai mică, în in­teriorul curţii, a fost construită în plină des­făşurare a celui de-al doilea razboi mon­dial (în anul 1942) şi a fost proprie­ta­tea unui om de afaceri armean. După război acesta a vândut statului argenti­nian care şi-a mutat aici Consulatul Ge­ne­ral, ajungând însă în foarte scurt timp se­diu pentru Ambasada Pakistanului. Is­toria schimbării propietarului s-a re­petat din nou şi adresa Londra 39 ajunge în posesia RAPPS, probabil pentru a fi din nou sediu de misiune diplomatică. Se poate spune că doar şi vizitarea clădirii re­prezintă o bucurie pentru ochiul cău­tător de frumos.

Ex