Inter Milano a câştigat astăzi, scor 5-2, pe teren propriu cu Genoa, într-un meci din etapa a 28-a din prima ligă de fotbal italiană, Serie A. Internaţionalul român a fost titular pentru gazde. Sursa: REUTERS
Palacio a deschis scorul pentru gazde în minutul 40, iar prima repriză s-a încheiat cu oaspeţii în avantaj. După numai 12 minute de la revenirea de la cabine, Pazzini şi Eto'o (2 goluri) au adus campioana Europei la un comfortabil 3-1.
Inter a menţinut jocul ofensiv şi Pandev a punctat pentru 4-1 în minutul 71. Cu şase minute înainte de final, Nagatomo a punctat primul său gol în culorile Interului, pentru ca în minutul 90, Boselli să închidă tabela.
Victoria de astăzi îi menţine pe elevii lui Leonardo la 5 puncte de liderul AC Milan, care s-a impus aseară, la Torino, 1-0 cu Juventus.
Tot astăzi, Adrian Mutu a punctat de două ori în victoria obţinută de Fiorentina, scor 3-0, în faţa Cataniei.
Ieri:
Lecce - AS Roma 1-2
Giacomazzi (75) / Vucinic (32), Pizarro (90 - penalty)
Juventus - AC Milan 0-1
Gattuso (68)
Astăzi:
Sampdoria - Cesena 2-3
Volta (83), Maccarone (90 - penalty) / Parolo (43), Giaccherini (47, 48)
Bologna - Cagliari 2-2
Di Vaio (29 - penalty), Ramirez (90) / Cossu (59), Ragatzu (81)
Chievo - Parma 0-0
Fiorentina - Catani 3-0
Mutu (21, 24), Gilardino (60)
Inter - Genoa 5-2
Pazzini (50), Eto'o (51, 57), Pandev (71), Nagatomo (84) / Palacio (40), Boselli (90)
Napoli - Brescia 0-0
Udinese - Bari 1-0
Di Natale (76 - penalty)
Lazio - Palermo, 21.45