Dezbaterea în jurul modificării Codului muncii a involuat rapid de la propunerile lăudabile, concrete şi de bună credinţă făcute de Consiliul Investitorilor Străini la o brambureală mediatico-politică. Nu-i vorbă, n-ar fi prima dată când subiecte cruciale pentru viitorul României sunt proiectate în derizoriu de abordarea amatoricească a guvernului, amplificată de parti-pris-urile flagrante ale opinenţilor.

Mai surprinzător mi s-a părut însă alt fapt: absenţa din peisajul dezbaterii a celor care ar fi poate cei mai îndreptăţiţi să se bată pentru modificarea Codului: oamenii de afaceri şi managerii cu adevărat importanţi ai României, nu cei "reprezentativi".

Am pus iniţial această absentă pe seama de-acum legendarului dezinteres al capitalistului român pentru dezbaterea de substanţă. La o analiză mai atentă însă am realizat că alta este cauza: modificarea Codului muncii e un subiect care nu-i priveşte! Să mă explic.

Companiile private - mici sau mari, profitabile sau neprofitabile, româneşti sau străine - sunt, fiecare în parte, micro-cosmosuri ale meritocraţiei.

Într-o firmă privată te angajezi, munceşti, avansezi profesional sau, în ultimă instanţă, pleci în funcţie de cât eşti de bun şi ce valoare adaugi firmei. Cei care îşi caută un job în sectorul privat sunt miezul dulce al oricărei societăţi, sunt oamenii care îşi iau viaţa în serios, care cred în valoarea muncii şi a performanţei, care au încredere în forţele proprii şi care nu se sperie nici de capitalism, nici de competiţie. Ei pun pe masa negocierii cu angajatorul privat o anumită etică a muncii care se subînţelege, dacă nu e acceptată chiar de la bun început. De aceea, atât pentru angajatul din sectorul privat, cât mai abitir pentru angajatorul privat Codul muncii e mai degrabă o construcţie teoretico-sindicală de a cărui existenţă sunt conştienţi şi pe care ştiu că trebuie să-l res