Vânzările de maşini (noi şi second-hand) au scăzut cu doar 30% în 2010 faţă de 2007, anul de "boom", al pieţei auto locale, maşinile ieftine importate la mâna a doua din străinătate balansând declinul de peste 70% al vânzărilor de maşini noi.
Astfel, în 2010 s-au înmatriculat în România aproape 310.000 de maşini noi şi second hand, faţă de 436.000 în 2007, structura pieţei fiind de 30% maşini noi şi 70% maşini la mâna a doua, exact opusul situaţiei din urmă cu trei ani, potrivit unei analize realizate de ZF.
Astfel, dacă în 2007 pentru fiecare trei maşini noi vândute de către dealerii auto, se importa una singură la mâna a doua, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) şi ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, anul trecut pentru fiecare maşină nouă se importau alte două second-hand.
"Potenţial în piaţă există în continuare, deoarece clienţi care vor să cumpere maşini sunt atât pentru cele noi, cât şi second-hand", a spus Nicolae Sorescu, şeful diviziei auto a grupului Rădăcini, care deţine dealeri ai mărcilor Opel, Chevrolet, Citroën, Mazda şi Suzuki. În condiţiile în care înmatriculările au scăzut cu 30% în 2010 faţă de 2007, valoarea totală a pieţei a scăzut cu mai bine de 50% pe fondul dominaţiei maşinilor second-hand importate. Astfel, dacă în 2007 preţul mediu al unei maşini era de aproximativ 15.000 de euro, în 2010 acesta a scăzut la mai puţin de 8.000 de euro în 2010, pe măsură ce clienţii au preferat maşini mai mici şi mai vechi, acestea fiind avantajate de forma anterioară a taxei de poluare.
Cea de-a doua cea mai mare diferenţă între piaţa anului 2007 şi cea din 2010 o reprezintă reducerea ponderii automobilelor diesel în favoarea celor pe benzină. În anul în care piaţa autoturismelor ajungea la peste 315.000 de unităţi, motorizările diesel deţineau ap