Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fizică la nivel internaţional

Publicat in GAZETA de SUD, luni 7 martie 2011 ·

Pe lângă afişele cu petreceri care acoperă pereţii Universităţii din Craiova, îşi fac loc, timid, şi cele care promovează asociaţiile studenţeşti. Tinerii care fac parte din acestea se implică în diverse proiecte locale, naţionale sau chiar internaţionale.

Dragoş Carabet este masterand în anul I la Facultatea de Fizică şi vicepreşedinte al Departamentului de Relaţii Internaţionale în cadrul Asociaţiei Studenţilor din Facultatea de Fizică Craiova (ASFFC). Îi place munca din asociaţie, mai ales că este adeptul studiului individual şi al cercetării, care nu se opreşte numai în sala de curs. În acelaşi timp, de aproape un an este membru în comitetul de conducere al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Fizicieni (IAPS). Spune cu entuziasm că această experienţă i-a deschis drumuri noi. „IAPS a fost înfiinţată în 1987 la Debrecen în Ungaria. De atunci, funcţionează ca o umbrelă pentru studenţii fizicieni, adunând la un loc o bună parte din asociaţiile de fizică din toată lumea. Căutăm în permanenţă să stabilim noi contacte în ţările unde nu avem membri şi să încurajăm studenţii să înfiinţeze noi comitete“. Pentru că ASFFC face parte din această structură internaţională, tânărul craiovean a putut să meargă la întâlnirea generală IAPS, acolo unde a avut şansa să candideze pentru un loc în comitetul de conducere. „Procedura nu este foarte dificilă. Dacă vrei să candidezi pentru o anumită poziţie, te ridici, vorbeşti puţin despre tine, spui cum poţi ajuta IAPS-ul, care ar fi contribuţia ta. Apoi aştepţi să te voteze ceilalţi“, completează acesta. În comitetul de conducere sunt nouă membri, însă postul de preşedinte este ocupat chiar de o româncă din Bucureşti. La această poziţie visează şi Dragoş.

Excursii, conferinţe

În timp ce scoate pliantele şi revista cu IAPS, Dragoş spune că şedinţele celor nouă membri din conducere se fac deseori virtual.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Perechea Kudermetova – Mertens a câştigat turneul de dublu feminin, de la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea ruso-belgiană Veronika Kudermetova/Elise Mertens s-a impus duminică în finala de dublu feminin de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 18 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°