O dată cu naşterea unui copil, în fiecare familie apar noi responsabilităţi, iar îngrijirea copilului este o sarcină împărţită de ambii parteneri. În România, mamele sunt cele care intră de obicei în concediu de îngrijire a copilului, în 75% dintre cazuri.

Însă, conform legislaţiei, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului/copiilor sau oricare dintre soţii cărora li s-a încredinţat copilul/copiii în vederea adopţiei poate beneficia de concediu. De asemenea, persoana care are copilul în plasament, asistentul maternal profesionist numai pentru copiii săi naturali ori adoptaţi, precum şi persoana care a fost numită tutore îşi poate lua concediu pentru a avea grijă de copil.

Există şi cazuri în care solicitantul este tatăl, iar motivele sunt de cele mai multe ori financiare: mama are un salariu mai mare decât tatăl, iar indemnizaţia pentru creşterea copilului se situează mult sub salariul de care beneficiază aceasta dacă se întoarce la serviciu.

Contextul economic actual aduce modificări ale legislaţiei privind concediul de îngrijire a copilului. Astfel că, începând cu 1 ianuarie 2011, părintele care alege să stea acasă un an primeşte 75% din media veniturilor salariale nete pe ultimele 12 luni, între 600 şi maximum 3.400 lei şi un stimulent de reinserţie de 500 de lei acordat lunar, dacă revine la muncă înainte de expirarea celor 12 luni. Dacă părintele optează pentru un concediu de doi ani, primeşte în această perioadă o indemnizaţie cuprinsă între 600 de lei şi 1.200 de lei, stimulentul de reinserţie nemaifiind oferit dacă decid să revină la serviciu mai devreme.

Este important de ştiut că perioada concediului de creştere şi îngrijire a copilului se adaugă la vechimea în muncă, dar şi la perioada asimilată stagiului de cotizare în sistemul asigurărilor sociale.

Reîntoarcerea la serviciu este dificilă pentru părintele care a stat în co