Pe un ger amplificat şi de vântul care bătea cu putere, în faşa Prefecturii s-au adunat luni, la ora 14, circa 1.000 de persoane (după aprecierile liderilor sindicali) sau 500 (după estimările Jandarmeriei), nemulţumite de pierderea, prin noul Cod al Muncii, a drepturilor pe care salariaţii le aveau până acum atât în sectorul public, cât şi în cel privat.
Printre scandări precum "Jos Guvernul!" şi "Jos Băsescu!", sindicaliştii au prezentat motivele pentru care consideră proiectul noii legi a muncii drept o legiferare a sclaviei, dar şi cele care îi determină să se împotrivească actualei puteri, deşi cei mai mulţi au votat-o.
PDL-ist anti-Băsescu
Început la 14.00 fix, protestul sindicaliştilor orădeni faţă de noul Cod al Muncii s-a desfăşurat în Parcul Traian fără ca de revendicările lor să fie interesaţi reprezentanţii Guvernului sau ai principalului partid de guvernământ, ale căror sedii se află în zonă, dar şi fără ca participanţii să mai manifeste vreo dorinţă de a se mai adresa acestora. De altfel, înainte de demararea mitingului, doi dintre organizatori - liderii sindicali Nicolae Morgovan şi Ioan Ţenţ - au spus că nu cred că vor mai urca la prefect ca să-i mai dea vreo petiţie, deoarece pe de o parte reprezentantul Guvernului în judeţul Bihor "ştie foarte bine ce ne doare", iar pe de alta pentru că, "de câte ori i-am dus vreun memoriu, nu s-a întâmplat nimic după".
Protestatarii s-au adunat în Parcul Traian cu pancarte pe care erau scrise mesaje împotriva noului Cod al Muncii, perceput de ei ca un "Cod al sclaviei", dar şi împotriva premierului Emil Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu, gen "Şpaga e la voi, sărăcia e la noi! Jos Guvernul Boc, şpaga e pe primul loc!" "Boc, ruşinea Ardealului!", "Jos Guvernul PDL-ist!" şi "Jos Băsescu!".
De altfel, un motiv de amuzament al participanţilor a fost faptul că această din urmă pancartă